Bugetarii care au salarii de 600-700 lei ar urma sa beneficieze de cresterea de 15% de la 1 noiembrie, urmand ca aceste majorari sa scada procentual pana la zero, pentru cei care castiga 1.500 lei pe luna. Cei care au venituri egale sau mai mari decat salariul mediu pe economie ar urma sa nu primeasca bani mai multi.
De la 1 ianuarie ar putea fi majorate toate salariile personalului din sistemul bugetar cu pana la 15%, urmand ca de cresterea maxima sa beneficieze tot cei cu venituri foarte mici, a explicat presedintele CNSLR Fratia, Marius Petcu.
"De aceste cresteri ar putea beneficia 1.060.000 de persoane cu venituri lunare mai mici de 1.500 lei, cei mai multi fiind functionari publici, aproape 300.000 - profesori si 200.000 - cadre medicale", a declarat presedintele CNSLR Fratia, Marius Petcu.
El a adaugat ca sindicatele incearca sa impuna Guvernului reducerea numarului celor care ar urma sa beneficieze de cresterea salariilor la 700-800.000 de persoane, urmand insa ca salariile sa creasca cu cate 25% de la 1 noiembrie si de la 1 ianuarie. Astfel, de aceste majorari ar beneficia cei cu venituri lunare mai mici de 1.000 lei.
Liderii sindicali au cerut ca, pana vineri, sa se ajunga la un acord cu privire la majorarile salariale care vor fi acordate in sectorul bugetar.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro