Politistii constanteni au declansat o ancheta dupa ce un copil in varsta de sase ani a fost batut si agresat sexual in curtea gradinitei din localitatea constanteana Ciorcarlia de Jos, autorii acestor fapte fiind alti trei copii cu varste intre sase si 12 ani, transmite NewsIn.

Seful Biroului de Politie Rurala, subcomisarul Ionel Ionita, a declarat astazi ca incidentul a avut loc la inceputul saptamanii, seara, in jurul orei 20.00, cand patru copii - doi in varsta de sase ani, unul de noua ani si unul de 12 ani - se jucau in curtea gradinitei din Ciocarlia de Jos. Potrivit subcomisarului Ionita, unul dintre copiii de sase ani a fost lovit de mai multe ori de catre ceilalti trei, iar, la un moment dat, baiatul de noua ani l-ar fi abuzat sexual.

Copilul agresat le-a spus parintilor ce i s-a intamplat, iar acestia au alertat autoritatile. Politistii au intocmit pe numele baiatului de noua ani dosar penal pentru agresiune fizica si sexuala, dar, intrucat acesta nu poate raspunde penal, parintii au fost amendati pentru ca l-au lasat fara supraveghere. Si parintii celorlalti doi copii au fost sanctionati cu cate 300 de lei.

Politistii au sesizat si Directia pentru Protectia Copilului Constanta, dar si Inspectoratul Scolar Judetean pentru a verifica si lua masuri in acest caz. Purtatorul de cuvant al Inspectoratului Judetean Scolar Constanta, Mariana Neacsu, a declarat ca cele intamplate au fost sesizate de conducerea unitatii de invatamant, care a precizat ca totul s-a petrecut in afara orelor de curs. Consiliul profesoral va decide ce masuri va lua in cazul elevului de noua ani, masuri care pot fi de la mustrare in fata clasei pana la eliminare. Mariana Neacsu a precizat ca baiatul de 9 ani se afla in grija bunicii si este diagnosticat cu ADHD (Attention Deficit Hyperactivity Disorder), tulburare neurobiologica pentru care a beneficiat, in ultimii doi ani, de consiliere de specialitate.

Reprezentantii primariei au luat legatura cu Directia pentru Protectia Copilului Constanta, iar parintii si copiii implicati in acest caz au fost chemati, luni, la sediul institutiei, pentru evaluare si consiliere psihologica. Mai mult, in unitatea de invatamant au fost organizate sedinte cu parintii si ore cu copiii pentru prevenirea violentelor.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.