Premierul Calin Popescu-Tariceanu, insotit de citiva ministri ai cabinetului pe care-l conduce, a ajuns ieri in judetul Buzau sa vada personal efectele inundatiilor din ultimele zile. Pe tot parcursul vizitei, alaturi de prim-ministru s-au aflat Vasile Blaga, ministrul administratiei si internelor, Gheorghe Dobre, ministrul transporturilor, si Teodor Atanasiu, ministrul apararii.

In jurul orei 11.00, pe o ploaie torentiala, prim-ministrul Tariceanu si suita sa au descins la Maracineni, pe malul de nord al riului, unde armata a demarat, de ieri, lucrarile la podul metalic provizoriu. Prima grija a premierului a fost sa atraga atentia responsabililor cu lucrarile sa aiba grija de muncitori pentru a nu se produce accidente de munca, dat fiind ritmul foarte accelerat in care se lucreaza.

Proiectul l-a multumit pe premier. In cortul militar amplasat aproape de "epicentrul" lucrarilor, Tariceanu a studiat planurile viitorului pod, cel definitiv, si s-a declarat multumit de noul termen dat de constructor, care il scurteaza pe cel inaintat initial cu doua luni, astfel ca lucrarea va fi gata in septembrie. Intrebat ce poate spune despre modul in care s-a produs avaria de la Maracineni, Calin Popescu-Tariceanu a spus ca ancheta cade in sarcina ministrului transporturilor. Seful MAI, Vasile Blaga, a afirmat ca se va ocupa de raport si, in functie de concluzii, se vor lua masurile care se impun.

Premierul Tariceanu a mai cerut autoritatilor de la Buzau pentru a se evacua in cel mai scurt timp familiile ale caror locuinte au fost sau sint pe cale sa fie afectate de gravele alunecari de teren de la Bontu Mare.

Bilant sumbru

In judetul Buzau, doua poduri au fost distruse si trei avariate, drumul judetean 103 P este distrus pe mai bine de doi kilometri. La Bontu Mare, 26 de persoane vor fi evacuate din cauza alunecarilor de teren care risca sa le distruga gospodariile, iar la Catiasu aproximativ 110 persoane sint izolate. In orasul Nehoiu, de ieri, locuitorii pot folosi apa potabila care a fost reabilitata dupa ce a fost distrusa de viituri. Ieri, s-a inregistrat si un mic incident.

Muncitorii care lucrau la podul provizoriu au luat o pauza de citeva ore pentru ca pilonii din lemn livrati nu se potriveau cu cerintele. In cele din urma problema s-a rezolvat.

Vrancea: Atentie, cad poduri!

Ploile au izolat satele Mahriu si Petreanu
Ploile continua sa provoace pagube de miliarde in Vrancea si sa izoleze comunitati intregi. Dupa ce sase poduri si patru drumuri s-au prabusit din cauza cresterii nivelului apelor, alte doua poduri din comuna Poiana Cristei au fost avariate alaltaieri, izolind satele Mahriu si Petreanu. Potrivit autoritatilor judetene, podul de peste riul Zabala, din comuna Paltin, si cel de peste riul Milcov, din comuna Cimpineanca, ramin in continuare inchise circulatiei rutiere, desi s-au inceput lucrarile de reconstructie cu ajutorul oamenilor de afaceri locali.

Daca podul din comuna Paltin a fost construit in urma cu peste 30 de ani, cel din comuna Cimpineanca a fost facut anul trecut, in campania electorala pentru alegerile locale. Valoarea pagubelor produse pe drumurile nationale din judet se ridica la 32 de miliarde de lei.

Inundatiile au facut prima victima in guvern

Purtatorul de cuvint al Ministerului Mediului si Gospodaririi Apelor (MMGA), Simona Hodos, si-a prezentat miercuri demisia din functie. Anterior, surse guvernamentale au informat ca premierul Calin Popescu-Tariceanu a sesizat-o pe Sulfina Barbu in legatura cu comportamentul subordonatei sale. Fostul purtator de cuvint a avut marti o iesire necontrolata la conferinta de presa de la guvern pe tema inundatiilor. Ea s-a adresat jurnalistilor care solicitau informatii despre modul in care s-a comportat Ministerul Mediului in criza inundatiilor spunindu-le: "In momentul in care aruncati tot ce e mai urit si mai murdar in legatura cu acest minister (...) o sa aveti probabil tara pe care o meritati".


Despre autor:

Evenimentul Zilei

Sursa: Evenimentul Zilei


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.