Femeile care se simt discriminate si vor sa reclame acest fapt pot depune o plangere la Agentia Nationala pentru Egalitatea de Sanse, aflata in subordinea Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei. Agentia functioneaza de ceva timp, insa pana acum nu s-a depus nici o solicitare oficiala din partea vreunei persoane care s-a simtit "luata peste picior".

Agentia s-a infiintat ca masura din programul legislativ pentru integrarea in Uniunea Europeana. Reclamatii privind incalcarea principiului egalitatii de sanse si tratament intre femei si barbati si al discriminarii dupa criteriul sex pot face si persoanele juridice, dar si institutiile publice si private. Plangerile vor fi preluate de angajatii ANES. Serviciile ANES vor functiona la nivel teritorial, cu cate un post in cadrul Directiilor pentru Munca, Solidaritate Sociala si Familie.

Conform prevederilor legale, maternitatea nu constituie un motiv de discriminare pentru selectia candidatelor la angajare. Prevederile legale spun ca este interzis sa i se solicite unei candidate, in vederea angajarii, sa prezinte un test de graviditate. Sunt exceptate acele locuri de munca interzise femeilor gravide sau care alapteaza, datorita naturii ori conditiilor particulare de prestare a muncii. Totodata, este considerata discriminare si hartuirea sexuala. Pentru moment, aceste situatii de conflict intre barbati si femei sunt rezolvate doar la instanta de judecata.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.