"Pentru multi dintre cetateni, justitia a devenit prea complicata, prea scumpa, aproape un lux", afirma seful statului, in mesajul transmis vineri, cu ocazia Congresului organizat de Uniunea Centrelor de Mediere din Romania.
Basescu considera ca medierea nu va rezolva toate problemele din justitie, insa, datorita acestei institutii, justitia poate deveni mai eficienta prin degrevarea ei de o serie de cazuri care se pot rezolva pe cale amiabila. "Pentru ca acest lucru sa se intample este nevoie de o mai buna comunicare cu cetatenii si de o promovare a activitatii de mediere in cadrul societatii", se arata in mesajul sefului statului.
Basescu s-a declarat un sustinator al initiativei Ministerului Justitiei din 2005, de a elabora o strategie de reforma si planul de actiune pentru punerea in aplicare a strategiei de reforma si apoi al adoptarii de catre Guvern a acestui document, in cadrul caruia era mentionata si adoptarea legii medierii.
Presedintele a salutat activitatea mediatorilor, sustinand ca acestia pot reda cetatenilor increderea in sistemul judiciar. "Dumneavoastra, prin activitatea de mediere desfasurata cu obiectivitate, puteti reda oamenilor increderea ca isi vor gasi dreptatea", le-a transmis Basescu participantilor la Congres.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Secretele unui flirt care lasă bărbații fără cuvinte
Sursa: garbo.ro
-
Ce înseamnă boho home decor și cum poate transforma un interior
Sursa: kudika.ro