Inspectorul scolar Octavian Biris, care raspunde de resurse umane in cadrul Inspectoratului Scolar Judetean Bistrita-Nasaud, a declarat joi, in cadrul sedintei cu directorii de scoli, ca orice cadru didactic poate sa-si ia concediu fara plata pana la trei ani, pentru efectuarea unor studii.
Biris a precizat, insa, ca profesorii iau aceste decizii chiar la data de 15 septembrie, desi, in mod normal, ar trebui sa anunte conducerea scolilor despre intentiile lor pana in luna mai, pentru ca aceste posturi sa poata fi ocupate conform legii.
„Este foarte greu sa aflam cine va intra in concediu de maternitate, dar macar cei care isi iau concedii pentru studii ar putea sa anunte, fiindca ne trezim ca a inceput scoala si profesorul nu se prezinta la serviciu fiindca vine cu cerere de concediu la noi”, a spus Biris, care a adaugat ca nu va mai aproba nicio cerere in acest sens, care nu este avizata de directorul scolii.
Pe ultima suta de metri, inainte de inceperea anului scolar, ISJ mai avea peste o suta de catedre vacante, ce nu au fost dorite nici de pensionari, nici de necalificati.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Horoscop bani săptămâna 8-14 iunie: Venus în Rac îți deschide portofelul!...
Sursa: garbo.ro
-
Romina Gingașu a oferit un apartament familiei rămase fără locuință în urma...
Sursa: kudika.ro