"In primavara, ministerul a promis ca va retrage aceste manuale, insa acest lucru nu s-a intamplat. Practic, peste o saptamana, elevilor li se va preda, din nou, dupa ele, motiv pentru care i-am adresat ministrului Educatiei, Cristian Adomnitei, o scrisoare deschisa, iar in paralel am inceput sa strangem semnaturi in sprijinul demersului nostru legat de aceasta problema. Pe 10 septembrie vom organiza si un protest in fata ministerului si, daca nu se iau masuri, vom reclama cazul la Uniunea Europeana si la Consiliul Europei", a precizat, pentru NewsIn, presedintele Asociatiei Umaniste Romane (AUR), Remus Cernea.
Potrivit Asociatiei Umaniste Romane, nu mai putin de 14 manuale si caiete de religie au continut violent, intolerant, antistiintific si contrar unei educatii moderne. "Practic, in acest moment, invatamantul religios din scolile publice din Romania este, in acest moment, contrar valorilor si principiilor educationale, democratice, culturale si de civilizatie asumate de UE si de CE, iar acest lucru genereaza o confuzie a valorilor in randul copiilor si tinerilor", considera presedintele AUR.
Ministerul Educatiei sustine ca, pentru anul scolar 2008-2009, a fost revizuita programa scolara, iar profesorilor de religie li se va recomanda sa omita, la ore, pasajele incriminate de societatea civila. "Manuale noi pentru religie vor aparea de-abia din 2009. Pana atunci, se va preda dupa manualele vechi, pentru ca nu a fost timp sa se realizeze altele noi", au precizat reprezentantii ministerului.
Scandalul manualelor de religie din Romania a inceput in primavara, dupa ce o alta organizatie a societatii civile, Liga Pro Europa, a prezentat un raport privind continutul acestora. Potrivit raportului, unele manuale prezinta pacatul si consecinta acestuia, pedeapsa, intr-o cheie excesiv de cruda si morbida pentru varsta copiilor carora li se adreseaza. Astfel, in manualul de religie pentru clasa I, cultul ortodox, aparut la Editura Sf. Mina Iasi si aprobat de Ministerul Educatiei, sunt prezentate ca fapte rele „sa nu-ti faci cruce trecind in fata unei biserici, sa te urci in copaci, sa dormi duminica pina la ora zece dimineata, sa te joci cu mingea in clasa sau pe strada”, iar urmarea este aceea ca „te calca masina”, dupa cum se mentioneaza in raportul Ligii Pro Europa.
Continutul manualelor de religie a fost sanctionat si de Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD). In octombrie 2007, CNCD a stabilit ca, prin avizarea manualului Religie - Cultul ortodox pentru clasa a XI-a, editia 2006, publicat de editura Corint, Ministerul Educatiei si Centrul National pentru Curriculum si Evaluare in Invatamintul Preuniversitar au incalcat "dreptul la demnitate al comunitatii de religie Bahá’í", hotarand totodata sa monitorizeze modul de retragere din circuit a manualului. Coordonatorul manualului respectiv a fost Adrian Lemeni, la acea data secretar de stat la Ministerul Culturii si Cultelor, iar in prezent consilier al premierului pe probleme legate de culte.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Adrian și Vlad Iliescu, Atelierele Ilbah: ”din nemulțumire se naște evoluția...
Sursa: start-up.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Etalare Tarot Luna Plină în Rac din 3 ianuarie 2026: ce adevăr emoțional iese...
Sursa: garbo.ro
-
Cristina Cioran, confesiuni dureroase despre absența tatălui din viața...
Sursa: kudika.ro