Omul de afaceri Dinu Patriciu a fost audiat, ieri, pentru a treia oara in dosarul "Petromidia" de catre procurorii din cadul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. Presedintele Consiliului de Administratie al grupului Rompetrol s-a prezentat la audieri in jurul orei 10.00.
Patriciu a declarat ca "nu exista ilegalitati in acest dosar", sustinand ca a adus procurorilor Cartea Alba a privatizarii Petromidia. "Astazi am avut o intalnire scurta, in care am solicitat o expertiza care ar trebui, cel mai bine, sa fie facuta de o societate internationala de audit, care sa clarifice toate aspectele legate de aceasta cauza in care, inca o data trebuie sa afirm, nu exista nici un fel de ilegalitate.
De altfel, am facut cadou procurorilor astazi o carte care a fost editata in 2004, Pentru Nicolcioiu, Chis si Volintiru, procurorii au dispus schimbarea incadrarii unor fapte, din deturnare de fonduri in inselaciune. Procurorii sustin ca, in timpul investigatiilor, au rezultat date si indicii conform carora actionarul majoritar la SC Rompetrol Rafinare SA nu si-a indeplinit obligatiile contractuale privind efectuarea unor investitii tehnologice de 15 milioane de dolari, care trebuiau realizate din surse proprii ale cumparatorului sau din surse atrase pe numele sau.Totodata, anchetatorii sustin ca au constatat ca in contabilitatea SC Rompetrol Rafinare SA nu au fost inregistrate tranzactii financiare ce au avut drept urmare diminuarea taxelor si impozitelor catre stat in valoare de aproximativ 300 miliarde de lei.
Despre autor:
Sursa: Curentul.ro
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Avionul care ar fi dispărut în 1955 și ar fi reapărut în 1985. Adevărul din...
Sursa: garbo.ro
-
FOTO: Destinații de schi aproape de casă pentru vacanța de iarnă 2025–2026....
Sursa: kudika.ro