Tarile prietene cu Haiti au luni la Montreal o reuniune de urgenta pentru a se concentra atat pe ajutorul imediat, precum si pe un program de reconstructie care sa dea nastere "unui nou Haiti".

Expresia apartine premierului haitian Jean-Max Bellerive, care va participa la lucrari alaturi de secretarul de stat american Hillary Clinton, de ministrul francez de externe Bernard Kouchner si de reprezentantii Spaniei, Japoniei si mai multor state latino-americane. Ottawa doreste ca aceasta reuniune sa permita fixarea locului si datei unei conferinte a donatorilor, in urmatoarele saptamani, relateaza NewsIn, citand AFP.

Luni dimineata, participantii - printre care SUA, Franta, Spania, Brazilia, ONU si Organizatia statelor americane - isi vor compara mai intai notitele, pentru a face bilantul situatiei. Aceasta este marcata de oprirea operatiunilor de cautare a supravietuitorilor, in timp ce bilantul s-a stabilizat la 150.000 de morti. Apoi, ministrii vor incerca sa formuleze o viziune pentru viitor.

"Trebuie tratate problemele structurale. Nu va fi doar un exercitiu de finantare, se va discuta si despre guvernare si cooperarea regionala", a spus o sursa franceza.

Inainte de reuniune, organizatia umanitara Oxfam le-a cerut participantilor sa ajunga la un acord pentru stergerea datoriei externe a Haiti, de 890 milioane de dolari.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.