Daca pana acum proiectoarele erau vazute ca produse strict pentru mediul de afaceri, cresterea interesului pentru segmentul casnic demonstreaza altceva. Aceasta este o tendinta care se manifesta la nivel international si in curand si la noi
„Exista numeroase avantaje pe care le ofera astfel de produse - livingul poate fi transformat intr-un centru de recreere pentru intreaga familie, in care sa se poata viziona filmul favorit, competitia sportiva preferata, sa se poata vizualiza fotografii sau incerca cele mai noi aplicatii din gaming. Principalul avantaj al unui proiector este legat de diagonala de peste 2 metri a imaginii. Utilizatorii pot beneficia de aceasta imagine, chiar de la distante de proiectie de doar 3 metri. Proiectoarele nu mai sunt vazute astfel ca accesorii pentru incaperile mari, ci pot fi utilizate si in camere mai mici de apartament”, ne-au declarat reprezentantii BenQ Romania.


Despre autor:

Gandul

Sursa: Gandul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.