Anul acesta, telecomul a ocupat pozitii fruntase in topul celor care au investit in comunicare. In mod evident, operatorii de telefonie mobila si fixa s-au intrecut in a fi prezenti in cat mai multe locuri. De altfel, anul acesta a fost unul foarte interesant pentru telecomul romanesc. Rebrandinguri, jucatori noi in piata, sute de magazine deschise si zeci de promotii care au revolutionat industria.

Insa cum si cat au comunicat 'mobilii' in acest an? Cum a ajuns telecomul in clubul celor mai mari spenderi alaturi de industria serviciilor financiare ori cea auto? Cat de transparenta este piata, mai precis jucatorii din sistem, in ceea ce priveste bugetele de comunicare?

De exemplu, Cosmote Romania a investit in ultimul an peste 220 milioane euro, iar in urmatorii trei ani investitiile grupului elen in Romania se vor ridica la aproximativ 500 milioane euro. Totusi, oficialii greci refuza sa dea mai multe detalii despre procentul pe care comunicarea il detine in aceste sume.

"Promovarea agresiva a brandului Cosmote a fost una din prioritatile acestui an, fiind si anul lansarii pe piata din Romania. Astfel, bugetul de marketing a fost conceput astfel incat sa asigure companiei vizibilitate, ca ultim jucator intrat pe o piata concurentiala, si sa determine includerea Cosmote in topul companiilor cu cele mai semnificative bugete de publicitate din Romania", a declarat pentru Wall-Street Dana Negoescu, Marketing Communications Manager Cosmote Romania.

In anul 2007 compania intentioeaza sa fie cel putin la fel de prezenta in ochii consumatorilor, sa comunice cel putin cu aceeasi frecventa in cat mai multe puncte de contact cu acestia. "In mod sigur vorbim de o crestere a investitiei noastre in comunicare in anul 2007, atat cat va fi necesar pentru a ne transmite mesajele intr-un mod cat mai eficient pentru a ne atinge obiectivele propuse, respectiv a obtine un raspuns favorabil din partea publiculu", adauga Dana Negoescu.

Mai multi bani in 2006

Liderul pietei de telefonie mobila, Orange Romania, care estimeaza ca va obtine venituri totale de peste un miliard de euro, in 2006, apreciaza ca intreaga piata a publicitatii a crescut foarte mult in 2006 fata de anul precedent. "Cresterea a fost la nivel de bugete rate card si ca numar de advertiseri care au activat pe piata. In acest context, la nivel de rate card Orange si-a dublat investiile in comunicare in acest an", ne-a declarat Anca Stancov - Media Specialist in cadrul Orange Romania.

In opinia reprezentantului Orange, bugetul alocat comuncarii este intotdeauna corelat cu obiectivele companiei, cu dinamica pietei. De aceea, acum nu se poate estima cu precizia cresterea bugetelor de comunicare pentru 2007.


Despre autor:

Wall-Street

Citeste articolul integral in Wall-Street

Sursa: Wall-Street


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.