De anul viitor, clientii companiilor de telefonie mobila care doresc sa se transfere la un alt operator pastrandu-si numarul vor suporta costul acestei operatiuni

Potrivit autoritatilor competente, inca nu s-a stabilit cuantumul acestor costuri pentru consumatorul final. Astfel, procesul de transfer denumit "portabilitatea numerelor" nu se va integra gratuit in abonamentul telefonului, mai ales ca firmele de telefonie vor suporta costuri de milioane de euro pentru implementarea noului sistem. Totodata, nu a fost stabilita inca modalitatea prin care un client isi poate da seama daca este sunat de un numar care a trecut la un alt operator, pastrandu-si aceleasi cifre. Procesul va fi finalizat anul viitor, urmand sa intre in vigoare in al treilea trimestru din 2007.

In 2007, Autoritatea Nationala de Reglementare in Comunicatii (ANRC) si-a propus sa finalizeze procesul prin care clientii unui operator de telecomunicatii vor putea sa-si pastreze numarul de telefon dupa schimbarea furnizorului de servicii. Operatiunea, denumita portabilitatea numerelor, va costa fiecare operator milioane de euro si, in plus, ar putea crea confuzie pe piata comunicatiilor, daca reprezentantii din domeniu nu vor gasi solutii optime pentru implementarea acestui proces. Mai mult, costurile pe care operatorii le vor avea s-ar putea rasfrange si asupra consumatorilor finali.

Modalitatea prin care un client isi poate da seama daca este sunat de un numar care a trecut la un alt operator, pastrandu-si aceleasi cifre, nu a fost inca decisa. Potrivit ANRC, variantele prin care un client va sti de pe ce numar este sunat urmeaza sa fie supuse spre consultari. In acest sens, sunt analizate trei posibile modalitati, una dintre ele referindu-se la existenta unei baze de date unde vor fi informatii cu privire la toate numerele portate.

O a doua varianta se refera la obligatia fiecarui operator de a oferi informatii gratuite, un fel de serviciu cu clientii. De asemenea, clientul ar putea fi informat printr-un mesaj, atunci cand se face apelul, ca numarul respectiv apartine unui anumit operator. Presedintele ANRC, Dan Georgescu, ne-a declarat ca se incearca identificarea unor solutii prin care sa poata fi evitate confuziile care s-ar putea crea pe piata comunicatiilor, odata cu implementarea acestui sistem.

O astfel de schimbare ar putea determina un operator sa depuna mai mult efort pentru a-si pastra clientii sau pentru a atrage mai multi clienti. Desi ieftinirea apelurilor reprezinta o solutie pentru pastrarea clientilor, totusi, costurile mari pe care reprezentantii din domeniu le vor avea dupa integrare va insemna, probabil, contrariul, respectiv un apel mai scump si pentru client.


Despre autor:

Gardianul

Sursa: Gardianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.