E-mailul ramane principalul vehicul pentru virusii care fac victime “in masa” in Romania, iar in octombrie, in topul celor mai periculosi virusi s-a instalat un nou-venit, anunta BitDefender, divizia de securitate a SOFTWIN

A fost o luna dificila pentru utilizatorii de calculatoare. intai s-a descoperit ca au fost vandute playere de muzica digitala iPod care contineau un virus de PC ascuns in memorie. Apoi au fost lansate noile versiuni de browsere pentru Internet, Mozilla Firefox 2.0 si Internet Explorer 7.

Imediat dupa lansare, specialistii au anuntat descoperirea unor vulnerabilitati in ambele aplicatii. Acestea pot permite hackerilor sa infecteze si sa utilizeze neautorizat sistemele informatice. In fine, au fost lansate diverse tehnici de inginerie sociala menite sa il determine pe utilizatorul de e-mail sa dea click pe link-uri care duc spre site-uri infectate: un mesaj anunta moartea lui Vladimir Putin, altul promitea poze deocheate cu Miss Vietnam, iar altul promitea dezvaluiri senzationale despre formatia Tatu.

In Romania, cel mai raspandit virus al lunii octombrie a fost W32-Stration-BB, un "vierme" care se raspindeste prin e-mail, afecteaza sistemele de operare Windows si are cateva "efecte speciale" dupa care poate fi identificat. in primul rand trebuie spus ca stie sa inchida aplicatiile antivirus.

Apoi trimite un mail infectat catre toti cei din lista de mesaje a aplicatiei Outlook de pe computerul infectat. De asemenea, poate descarca coduri suplimentare de pe Internet, permitand astfel hackerului sa obtina controlul total asupra computerului infectat. Se adauga in Registry pentru a rula de fiecare data cand este pornit computerul.

Pe locurile urmatoare raman virusii "permanenti", respectiv cei intalniti in toate topurile anterioare. Nyxem se afla pe locul al doilea ca raspandire, fiind considerat cel mai periculos virus al anului pana acum. Odata instalat pe calculatorul infectat, virusul sterge documente si alte fisiere sau aplicatii, putand face ca sistemul sa devina inutilizabil. in fiecare zi de 3 a fiecarei luni, Nyxem cauta pe hard-discurile disponibile fisiere cu extensii precum .doc .xls .zip .pdf .pps .ppt .psd .rar.mdb .mde .dmp, sterge continutul acestora si il inlocuieste cu un mesaj de eroare.

Urmeaza cunoscutul Netsky, al carui succes se bazeaza mai ales pe tehnicile de inginerie sociala folosite de autori, foarte bine puse la punct. Mesajul pare sa fi ajuns la destinatar din greseala si include mentiunea ca a fost scanat de un produs antivirus.

De asemenea, atasamentul are nume atragatoare, dandu-se drept carti in format electronic, albume ale unor artisti la moda, imagini cu continut pornografic ale unor celebritati etc. Extensia .exe este ascunsa dupa numele fisierului, fiind mai putin vizibila pentru utilizatorul neavizat.

Locurile urmatoare in clasamentul pe octombrie revin Mytob, Bagle si Yafi, printre cei mai cunoscti virusi ai anului. Pe locul 7 se mentine virusul anti-manele, care sterge de pe hard-disc melodiile artistilor cunoscuti din acest domeniu. Pe 8 urmeaza o versiune mai veche de Bagle, iar pe 9 versiunea noua a Stration, care probabil va urca in clasament. Pe 10 intra luna aceasta Tearec.A, un virus care se raspandeste prin e-mail, blocheaza unele programe antivirus si stie sa stearga fisiere de pe hard.

Loc Nume Procent infectari %
1 Win32.Worm.Stration.BB@mm 15.00
2 Win32.Nyxem.E@mm 10.34
3 Win32.Netsky.P@mm 7.10
4 Worm.Mytob.C 7.00
5 Win32.Bagle.GL@mm 3.47
6 Win32.Zafi.B@mm 3.39
7 Win32.Antiman.C@mm 2.54
8 Win32.Bagle.FG@mm 2.30
9 Win32.Worm.Stration.BD 1.74
10 Win32.Worm.Tearec.A 1.63
ALTII 45.49


Despre autor:

Wall-Street

Sursa: Wall-Street


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.