CA al TVR a analizat un proiect de restructurare a Televiziunii Romane, care prevede reducerea cheltuielilor salariale si a posturilor de conducere, dar si redefinirea canalelor.

Conducerea Societatii Romane de Televiziune (SRTv) trebuie sa elaboreze o strategie de restructurare a Televiziunii Romane, dupa ce, pe 27 iunie, Guvernul a adoptat o ordonanta de urgenta (OUG) potrivit careia Consiliul de Administratie al TVR trebuie sa aprobe, in termen de 45 zile (de la publicarea in MO a OUG, n.r), un program de redresare economica, cu restructurari economice, de personal si plata datoriilor fiscale in sase luni. Dupa acest interval, CA al TVR trebuie sa prezinte rezultatele Parlamentului, conform respectivei ordonante a Guvernului.

Astfel, in sedinta de vineri, Consiliul de Administratie (CA) al TVR a analizat un prim proiect, in care Comitetul Director (CD) al TVR a prezentat liniile principale pentru restructurarea Televiziunii Romane, dupa cum a declarat Cristian Nitulescu, membru in CA.

El a precizat ca proiectul de restructurare analizat in sedinta de vineri de CA a continut cateva masuri strategice, precum: reducerea cheltuielilor salariale (diferite procente in functie de pozitie, functie etc); gasirea unor solutii de marire a veniturilor (o mai buna colectare a taxei TV si atragerea unor venituri mai mari din publicitate); dinamizarea liniilor de management, ceea ce implica o reducere a numarului de posturi de conducere din TVR cu circa 30-40%; regandirea strategica a grilelor canalelor si redefinirea lor in concordanta cu realitatile pietei media din Romania,potrivit MEDIAFAX.

De asemenea, se are in vedere reducerea angajatilor TVR, care va fi analizata dupa redefinirea organigramei televiziunii publice si a strategiei canalelor din portofoliul SRTv.

In sedinta s-a decis constituirea unei comisii de lucru, prezidata de presedintele-director general al TVR, Claudiu Saftoiu, si formata din reprezentanti ai CA, ai CD si din cativa experti din afara televiziunii publice, care in urmatoarele aproximativ zece zile sa elaboreze si sa definitiveze planul de restructurare. In urmatoarea perioada se va decide cine sunt expertii din afara TVR care vor face parte din aceasta comisie de lucru, care urmeaza sa isi inceapa activitatea saptamana viitoare, a spus Nitulescu.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.