Criza economica si scaderea veniturilor din publicitate au facut luni o prima victima de marca in presa americana, odata cu falimentul grupului Tribune, al doilea ca cifra de afaceri din Statele Unite, relateaza AFP, potrivit NewsIn.

Odata cu decizia grupului Tribune de a cere protectie in baza legii falimentului, unele dintre cele mai prestigioase titluri din presa americana isi vad existenta amenintata: Los Angeles Times, Chicago Tribune, Baltimore Sun si Hartford Courant.

Presedintele grupului, Sam Zell, un magnat imobiliar care cumparase Tribune anul trecut, a precizat ca decizia va permite companiei sa isi restructureze datoria. Grupul intentioneaza sa isi continue activitatea sub control judiciar in timpul negocierilor cu bancile.

Zell a subliniat ca grupul nu a facut fata avalansei de "factori incontrolabili": scaderea veniturilor din publicitate (cu 19% in al treilea trimestru al anului in cazul grupului), reducerea tirajelor (cu 2%), carora li s-a adaugat criza creditelor, ce asfixiaza companiile.

Depunerea bilantului de catre grupul Tribune, a doua organizatie de presa din Statele Unite ca cifra de afaceri, nu constituie deloc o surpriza. Grupul anuntase deja in octombrie ca, pentru a face economie, renunta la abonamentul la agentia Associated Press, dupa preavizul de doi ani prevazut de contract.

Nucleul grupului, Los Angeles Times, care in 66 de ani de existenta a primit 38 de premii Pulitzer, a facut mai multe serii de concedieri la nivelul redactiei. Cotidianul nu mai are decat 660 de jurnalisti, fata de 1.200 in 2001, si este la al treilea director editorial in mai putin de doi ani.

Intr-o nota catre angajati, Zell a subliniat ca dificultatile grupului sunt "similare celor cu care se confrunta toate companiile de media si din ce in ce mai multe companii din toate sectoarele".

Intr-adevar, unele dupa altele, grupurile americane de presa sunt nevoite sa admita ca au dificultati.

Luni, New York Times a anuntat ca va imprumuta 225 de milioane de dolari ipotecandu-si noul sediu din Manhattan, proiectat de Renzo Piano, pentru a face fata mai bine unei crize de lichiditati si scaderii incasarilor, care sunt cu peste jumatate mai mici in trimestrul al treilea al anului.

In octombrie, cel mai mare grup de presa american, Gannett, care editeaza ziarul cu cel mai mare tiraj din SUA, USA Today, a anuntat concedierea a 10% din personal, dupa o scadere cu 32,5% a incasarilor sale trimestriale.

Luna trecuta, numarul trei in presa americana, McClatchy, care concediase deja 10% din personal in iunie, a anuntat diminuarea cu 20% a veniturilor din publicitare lunare, reducere cu 17% mai mare decat in primele zece luni ale anului.

In cazul tuturor acestor ziare, ascensiunea spectaculoasa a paginilor electronice nu reuseste sa compenseze declinul suportului traditional. Unele publicatii au anuntat de altfel ca renunta la editia tiparita mizand totul pe cea electronica. Este cazul prestigiosului Christian Science Monitor, vechi de un secol, care a decis in comun cu McClatchy si inchiderea unora dintre redactiile din strainatate.

La randul sau, agentia Associated Press, care a fost nevoita sa amane cresterea tarifelor din cauza protestelor unora dintre ziarele abonate, a anuntat ca isi va reduce efectivele cu 10% in 2009. AP, asociatie la care participa 1.500 de ziare, are 4.100 de angajati, dintre care 3.000 sunt jurnalisti.

Mai mult decat atat, cel mai cunoscut cotidian financiar din lume, Financial Times, a hotarat la inceputul lunii sa inghete salariile angajatilor care castiga peste 50.000 de dolari pe an si sa vanda actiuni, ca urmare a crizei financiare ce ii afecteaza pe clientii si advertiser-ii sai.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.