Criza economica a adancit problema locurilor de munca, peste 25 de milioane de cetateni din Uniunea Europeana neavand un loc de munca, iar 94% dintre contractele de munca incheiate in 2011 au fost de tip part-time.

Seful Reprezentantei Comisiei Europene in Romania, Nicolae Idu, a spus ca, desi au fost opinii potrivit carora Uniunea Europeana a mai trecut prin momente dificile, dar ca resursele pe care le are permit "recuperarea din mers", actuala criza financiara s-a dovedit a fi mai speciala, fiind imposibil de identificat niste metode standard pentru a putea fi contracarata.

Nicolae Idu a aratat ca,din cauza crizei, s-au adancit si problemele existente in piata muncii, rata somajului a depasit 10% la nivelul UE, peste 25 de milioane de cetateni europeni neavand un loc de munca, scrie MEDIAFAX.

"Unu din cinci tineri nu-si gasesc un angajator si peste 116 milioane de oameni sufera din cauza saraciei si a excluziunii sociale", a precizat seful Reprezentantei CE in Romania, la conferinta nationala "Parteneriat transnational pentru promovarea ocuparii fortei de munca".

Nicolae Idu a mai spus ca 94% dintre locurile de munca care au fost create anul trecut, la nivelul UE, au fost contracte de tip part-time.

"Locurile de munca se degradeaza. In Spania, unu din doi tineri este somer, aceeasi situatie fiind si in Grecia. Romania este la mijlocul acestei evaluari, cu o rata a somajului in randul tinerilor de 22 - 23%", a adaugat Nicolae Idu.

El a mai spus ca redresarea economica va trebui sa aduca elemente care sa permita nu doar o stabilizare a pietei muncii, dar si reducerea decalajelor existente intre statele membre.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.