Fondul Monetar International a publicat vineri o 'nota tehnica', in care are in vedere cazul in care ar putea acorda credite mai multor tari vecine, la cererea acestora.

Creata in martie 2009, linia de credit modulabila este o modalitate de imprumut FMI, in cadrul careia Fondul pune la dispozitie unui stat membru o suma la care acesta poate apela in orice moment si in orice proportie, scrie AGERPRES.

Aceasta linie de credit difera de imprumuturile obisnuite ale Fondului, acordate in transe, in conditiile indeplinirii unor obiective clare de catre un stat. Aceasta linie de credit este rezervata tarilor care au 'antecedente foarte bune', tinand cont de noua criterii. La ora actuala, Columbia, Mexic si Polonia beneficiaza de linii de credit modulabile.

Fiecare cerere 'va fi examinata individual', si doar consiliul de administratie al Fondului va decide daca o tara poate primi un astfel de credit, a precizat FMI.

In august, Fondul a decis sa suprime plafonul pentru creditele accesate de statele membre. Aceasta decizie a suscitat o reactie vehementa din partea Germaniei, care a avertizat in octombrie ca 'aceasta expansiune fara precedent a rolului Fondului, in calitatea sa de finantator, ar putea avea efecte negative asupra sistemului financiar si chiar asupra finantelor FMI'.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.