Guvernul elvetian a aprobat, miercuri, acordul-cadru pentru finantarea nerambursabila a Romaniei cu 181 milioane de franci elvetieni (aproximativ 130 milioane euro), acesta urmand sa fie aprobat de Guvernul Romaniei in perioada imediat urmatoare, a anuntat joi Ministerul Finantelor Publice (MFP).

Consiliul Federal Elvetian a aprobat Acordurile-cadru bilaterale cu Romania si Bulgaria. Aceste acorduri reglementeaza continutul si punerea in aplicare a contributiei financiare elvetiene de care vor beneficia cele doua state, Romaniei revenindu-i o finantare nerambursabila in valoare de circa 130 milioane euro, potrivit unui comunicat al MFP.

Astfel, Romania poate angaja fonduri in termen de 5 ani de la data aprobarii creditului cadru de catre Parlamentul Elvetian (7 decembrie 2009), perioada destinata platilor efective fiind de 10 ani.

Domeniile eligibile pentru finantarile nerambursabile din partea Consiliului Federal Elvetian sunt: securitatea, stabilitatea si sprijinul pentru reforme; mediul si infrastructura; promovarea sectorului privat si dezvoltarea sociala si a resurselor umane.

Acordul cadru urmeaza sa fie aprobat si de Guvernul Romaniei in perioada imediat urmatoare si cuprinde regulile de implementare a programului de cooperare elvetiano-roman, in baza carora aplicantii pot depune proiecte cu finantare nerambursabila. MFP a anunat va reveni cu detalii referitoare la conditiile accesarii fondurilor din contributia financiara elvetiana dupa ce acordul va fi aprobat in Guvernul Romaniei.

In anul 2008, Consiliul Federal al Elvetiei a decis, sub rezerva aprobarii de catre Parlament, extinderea pentru Romania si Bulgaria, a contributiei financiare elvetiene destinate reducerii disparitatilor economice si sociale in cadrul Europei extinse. Valoarea contributiei propuse a fost de 257 de milioane de franci elvetieni, din care Romania urma sa primeasca 70%, respectiv 181 milioane franci elvetieni. Elvetia a mai acordat asistenta financiara nerambursabila pentru cele 10 state membre care au aderat la Uniunea Europeana in anul 2004.

Ce face Romania cu fondurile europene?


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.