Contractul dintre Gazprom si Bulgargaz nu este public, dar, potrivit saptamanalului economic Capital, prevede o reducere de pret de 8% pentru volumul care nu este livrat la timp. Intrebat despre acest punct, Medvedev a raspuns: "Nu sunteti departe de adevar".
Luand in calcul aceasta valoare si un pret de 440 de dolari pentru mia de metri cubi de gaz, reducerea s-ar ridica la circa 4,3 milioane de dolari, pentru 123,8 milioane de metri cubi care nu au fost livrati Bulgariei in intervalul 6-20 ianuarie, potrivit unui calcul AFP.
Guvernul a estimat la cel putin 169 de milioane de leva (86,4 milioane de euro) pierderile directe legate de criza gazului suferite de economia tarii, unde peste 350 de companii au trebuit sa isi limiteze consumul de gaz, iar 44 sa isi opreasca in totalitate productia.
Medvedev a precizat ca Gazprom vrea sa participe la construirea unui al doilea depozit de gaz in Bulgaria. Sofia, care depinde in proportie de 92% de gazul rusesc, incearca sa accelereze procesul de diversificare a surselor sale de aprovizionare, prin proiectul de gazoduct european Nabucco.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
titlu-test-ovidiu mihaila
Sursa: start-up.ro
-
2 Februarie deschide Portalul Magic 2:2. Portalul Leului. Ultima strigare...
Sursa: kudika.ro
-
Prăjitură fără făină cu ciocolată și ouă: super cremoasă, gata în 25 de minute
Sursa: garbo.ro