First Priority Bank Florida si-a inchis vineri definitiv operatiunile din cauza expunerii mari pe credite ipotecare

Criza financiara a facut cea de-a opta victima in Statele Unite. Este vorba de o banca ceva mai mica din Florida, First Priority Bank, care si-a inchis definitiv operatiunile vineri, conform agentiei Reuters. Institutia de credit avea active in valoare de 259 de milioane de dolari si depozite care totalizau 227 de milioane de dolari.

Esecul First Priority Bank este pus de analisti pe seama expunerii mari pe sectorul ipotecar american, aflat acum intr-o criza profunda. In urma prabusirii bancii, autoritatea americana care asigura depozitele, The Federal Deposit Insurance Corp (FDIC), va trebui sa scoata din vistierie 72 de milioane de dolari pentru a-i despagubi pe clienti.

Aceasta este a doua banca ce falimenteaza in Florida in ultimii 4 ani. In 2004 s-a prabusit in acelasi stat Guaranty National Bank of Tallahassee. Astazi, Florida este unul dintre statele americane puternic afectate de criza din sectorul imobiliar.


Vanduta pe bucati

Conturile asigurate de catre FDIC au fost transferate la SunTrust Bank din Atlanta, cea care a si cumparat active ale bancii „defuncte“, in valoare de 42 de milioane de dolari. Astfel, filialele First Priority vor fi redeschise incepand de azi si vor functiona ca reprezentante ale SunTrust Bank. Alte active, in valoare de 14 milioane de dolari, ale First Priority Bank vor fi cumparate de LNV Corp, subsidiara a Beal Bank Nevada.

Restul detinerilor, in valoare de 171 de milioane de dolari, vor fi vandute de FDIC pentru a recupera banii cu care urmeaza sa-i despagubeasca pe pagubitii cu conturi mai mari de 100.000 de dolari. Asta, deoarece FDIC asigura un plafon maxim de 100.000 de dolari pe cont individual si de cel mult 250.000 de dolari pe conturile de economisire.


Despre autor:

Evenimentul Zilei

Sursa: Evenimentul Zilei


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.