De asemena, proprietarii mai cer si schimbarea administratorului judiciar, care sustine ca mai este nevoie de doar 200.000 de euro ca primii locatari sa se mute in complex.
"Cerem institutiilor statului sa intervina pentru ca nu este normal, ca dupa ce domnul Ontanu (Nicolae Ontanu, primarul sectorului 2, in raza caruia este construit proiectul, n.r.), care a taiat panglica la punerea pietrei de temelie, creditand astfel investitorul, sa ne trimita acum in instanta sa ne rezolvam problemele. Cerem de asemenea schimbarea administratorului judiciar pentru ca nu reprezinta echidistant interesele tuturor partilor implicate in proiect", a declarat intr-o conferinta de presa Florin Vasile, unul dintre cumparatorii din complex, care a format si o asociatie a cumparatorilor, conform MEDIAFAX.
Tribunalul Bucuresti a hotarat la sfarsitul lunii iunie intrarea in procedura generala de insolventa prin reorganizare a Eurohabitat, dezvoltatorul Planorama, iar instanta a numit si un administrator judiciar, firma Conexpert.
Reprezentantii asociatiei cumparatorilor sustin ca administratorul judiciar nu a inclus in lista creditorilor niciun cumparator, ci doar persoane fizice terte sau juridice inregistrate in paradisuri fiscale, prezentand un document transmis de administrator bancii Piraeus, creditorul proiectului.
- Cine sunt creditorii proiectului Planorama?
Printre creditori se numara, potrivit cumparatorilor, si Eldar Gill, unul dintre investiorii initiali din proiect, cu o creanta de 130.000 de euro.
Tabelul preliminar cuprinde creante in valoare de aproape 15 milioane de euro ale unor terte persoane fizice sau societati offshore. Mai mult, cumparatorii precizeaza ca administratorul judiciar a propus intrarea Eurohabitat in procedura simplificata a falimentului, motivand ca nu pot fi gasite actele constitutive si contabile ale firmei, ca nu poate fi gasit administratorul si ca debitoarea nu are niciun bun in patrimoniu.
VIDEO Protest la Temocentrala Mintia, închisă după 52 de ani din...
Reprezentantul administratorului judiciar a declarat, in conferinta de presa, la care au fost prezenti mai multi cumparatori, ca actul transmis bancii este un document de lucru, lista fiind preliminara, si ca nu intentioneaza sa propuna intrarea in faliment a proiectului, ci reorganizarea acestuia.
"Lista aceea este veche de trei saptamani. Avem o lista noua, cu 450 de creditori care au creante totalizand 53 de milioane de euro. Aceasta lista cuprinde creditorii bugetari, actionarii, banca si alti investitori. Nu au fost cuprinsi cumparatorii. In total creanta se va ridica la circa 60 de milioane de euro", a spus Constantin Ion, directorul general al administratorului judiciar.
Cumparatorii au termen pana pe 30 august sa se inscrie pe lista creditorilor, in conditiile in care unii nici nu au primit scrisori de la administrator prin care sunt anuntati acest lucru, termen care va fi insa prelungit.
ICAP CRIF dezvăluie MYRA
"Vom cere prelungirea termenului, nu va fi o problema. Procedura de insolventa s-a deschis pe 30 iunie, si ieri (miercuri, n.r.) am primit sentinta pentru ca judecatorul sindic a fost in concediu", a explicat Ion.
Cel mai mare creditor este fondul norvegian de investitii Romania Invest, care a cumparat un bloc intreg din cadrul proiectului, cu o creanta de 12 milioane de euro.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Ochelarii pentru nevăzători .lumen, dezvoltați de o echipă din România,...
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop bani 12–18 ianuarie 2026 – Claritate, echilibru și decizii...
Sursa: garbo.ro
-
Replica care l-a enervat pe Trump! Ce i-a transmis George Clooney după ce a...
Sursa: kudika.ro