Una din cele mai importante zone comerciale pentru materiale de constructii din Bucuresti, Valea Cascadelor, din cartierul Militari, a fost lovita din plin atat de criza financiara, cat si de dezvoltarea marilor retele de bricolaj ca Dedeman sau Hornbach.

Astfel, vanzarile micilor comercianti au scazut cu zeci de procente, in unele cazuri declinul fiind chiar si de peste 50% comparativ cu anul trecut. De asemenea, multe magazine au fost inchise, iar unele firme au dat faliment.

Un proprietar al unui magazin afectat precizeaza ca vanzarile au scazut cu 40-50% comparativ cu anul trecut, chiar daca firma a avut promotii si ofera si servicii de montaj al usilor.

“Ne-a afectat si cresterea euro, pentru ca noi importam, si am fost nevoiti sa ridicam usor preturile, cu 5-10%”, afirma afaceristul., citat de Wall-Street.

Criza a lovit nu doar vanzarile de usi, ci si pe cele de gresie, faianta sau parchet, desi produsele sunt pe gustul si buzunarul fiecarui tip de client. De exemplu, un metru patrat de parchet sau de placi ceramice costa, in magazinele aflate pe Valea Cascadelor, de la 10-15 lei la 60-70 de lei. In unele cazuri, preturile sunt chiar mai ridicate.

O revenire a vanzarilor nu pare destul de apropiata pentru micii comercianti din Valea Cascadelor. Atat din cauza crizei, cat si a magazinelor de bricolaj prezente la iesirea din Militari.

“Uite! Astia au Ceresit. Mai bine mergem la Brico si cumparam de acolo”, isi spun doi potentiali clienti ai comerciantilor din Valea Cascadelor, sintetizand intr-o oarecare masura viitorul zonei.


Despre autor:


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.