- Centrele comerciale
Pe piata centrelor comerciale, in primele trei trimestre au fost finalizate noua proiecte -doua extinderi si sapte inaugurari de centre comerciale, care totalizeaza o suprafata de 260.000 metri patrati, 60% din aceasta suprafata fiind in Bucuresti, scrie Wall-Street.
La inceputul anului, erau anuntati spre finalizare in 2009 circa 600.000 metri patrati, ceea ce inseamna ca, apropiindu-ne de sfarsitul anului, va fi livrat un stoc de doar 30% din totalul proiectelor anuntate,
Tot pe piata centrelor comerciale, multi dezvoltatori au acceptat deja reduceri ale chiriilor cu 20-30%, iar altii i-au scutit de plata chiriei pe unii retaileri cu probleme financiare pentru anumite perioade de timp, in dorinta de a mentine un grad ridicat de ocupare a proiectelor.
- Spatiile de birouri
Nici pe piata spatiilor de birouri lucrurile nu s-au miscat mai bine in primele noua luni ale anului. Aproximativ 260.000 metri patrati au fost livrati in primele trei semestre si inca 150.000 metri patrati sunt in curs de finalizare, urmand sa fie livrati in trimestrul al patrulea.
Stocul modern de spatii de birouri este estimat la 1,4 milioane metri patrati, dintre care 53.400 metri patrati au fost finalizati in trimestrul al treilea, cel mai mare proiect livrat fiind turnul de sud al City Gate (zona Piata Presei Libere).
- Piata de investitii in imobiliare
Fondurile institutionale interesate de achizitii in sectorul imobiliar din Romania considera, in continuare, ca asteptarile vanzatorilor referitoare la pret reprezinta un impediment pentru reluarea activitatii tranzactionale, afirma consultantii JLL. Cu toate acestea, au existat unele semnale pozitive in piata.
"In trimestrul treilea a fost inregistrata prima tranzactie institutionala din piata in ultimele 12 luni, un parc comercial in Targoviste. Chiar daca volumul investitiei a fost redus, tranzactia a demonstrat revenirea ofertelor competitive pe piata, oferte total absente in ultima perioada in Romania", se arata in raportul companiei de consultanta imobiliara Jones Lang LaSalle.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro