Guvernul va lua in discutie, in sedinta de joi, o OUG prin care proprietarii de apartamente vor plati doar 20% din costul lucrarilor de reabilitare termica a blocurilor, o cota de 30% va reveni autoritatilor locale si 50% - bugetului de stat, a anuntat marti ministrul Dezvoltarii, Vasile Blaga.

Ministrul Dezvoltarii a precizat ca, astfel, fiecare proprietar va trebui sa achite, in medie, 700-750 de euro.

Blaga a mai declarat, la dezbaterile care au avut loc, marti, in cadrul conferintei Adunarii Generale a Asociatiei Comunelor din Romania, ca Executivul ia in calcul prelungirea aplicarii Ordonantei 7/2006 la o perioada de patru ani. In prezent, decizia de aplicare a OG 7, prin care se aloca fonduri pentru dezvoltarea infrastructurii din spatiul rural, se ia an de an, anunta NewsIn.

Blaga vrea predarea a 6.000 de apartamente noi in 2009

Ministrul a criticat si decizia fostului Guvern, prin care unele fonduri care se varsau la bugetele locale - impozitul pe tranzactiile imobiliare de exemplu - s-au virat integral la bugetul de stat in 2008. "Am convingerea ca acest Guvern nu va face acelasi lucru", a spus Blaga.

Guvernul Tariceanu a decis ca, in 2008, impozitul pe tranzactiile imobiliare sa fie virat integral la bugetul de stat. Pana la acea data, 50% din taxa se ducea la bugetul local, 40% la bugetul general iar 10% in bugetul Agentiei de Cadastru. Primarii marilor orase au criticat masura, acuzand ca aceasta blocheaza proiectele de dezvoltare si ca actioneaza impotriva descentralizarii administrative


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.