Mii de muncitori romani se intorc acasa... si nu doar pentru Sarbatori. Ei vor ingrosa numarul somerilor autohtoni. Ani la rand, companiile de constructii s-au plans de lipsa muncitorilor calificati. Acum, in contextul noii situatii economice internationale, s-a ajuns la o situatie opusa.

Mii de romani, care pana nu de mult lucrau pe santierele Spaniei si Italiei, se intorc acasa. Insa si la noi, ca in tot restul Europei, companiile de constructii fac concedieri.

”Romania nu se mai confrunta cu o criza a muncitorilor”, o spun hotarat reprezentantii firmelor de constructii.

Mai mult, Daniela Rotaru, director de dezvoltare al Rotary Construction, spune ca „in acest moment, din cauza crizei financiare care in constructii se traduce prin blocaje ale dezvoltarilor imobiliare, exista un exces de oferta de forta de munca.

Este greu de crezut ca aceasta supraoferta va reusi sa se redistribuie pe piata interna in urmatoarele sase luni, cu atat mai mult cu cat sunt luni de iarna in care lucrarile de constructii se desfasoara cu dificultate.“

Salarii mai mici sau somaj

Primul efect se va vedea in veniturile care vor fi obtinute din constructii, domeniu in care pana acum salariile erau unele dintre cele mai mari din toata economia romaneasca.

„Au scazut salariile foarte mari, de peste 3.000 de euro pe luna. Si cele mijlocii si mari au scazut, insa mult mai putin”, spune George Butunoiu, director al unei companii de recrutare. El crede ca vor ramane la acelasi nivel doar salariile mai mici de 1.000 de euro.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.