Apple, Dell si Hewlett-Packard au anuntat miercuri ca ancheteaza conditiile de munca de la Foxconn, dupa o serie de sinucideri la principala fabrica a companiei din sudul Chinei.

Noua angajati de la fabrica Foxconn din Shenzhen, care are 300.000 de angajati, s-au sinucis de la inceputul anului, cel mai recent caz inregistrandu-se marti.

Sinuciderile au obligat compania taiwaneza sa fie mai deschisa cu privire la practicile de lucru.

Sinucideri in masa la fabrica iPhone din China

Apple, unul dintre principalii clienti ai Foxconn, a spus ca o echipa a grupului evalueaza independent masurile luate de compania taiwaneza si va continua inspectiile la fabricile companiei, scrie NewsIn.

Hewlett-Packard a anuntat ca "investigheaza practicile Foxconn ce ar putea fi asociate cu aceste evenimente tragice", iar Dell a anuntat ca se asteapta ca furnizorii sai sa mentina acelasi standard ridicat de calitate.

Marti s-a aflat ca Foxconn le-a cerut angajatilor sa semneze un act prin care sunt de acord sa nu ceara de la companie decat compensatiile legal cuvenite in cazul suferirii unor rani ce nu au fost provocate de angajator, inclusiv in urma unor tentative de sinucidere. Un manager al companiei a spus ca aceasta le-a dat familiilor victimelor sume de bani pentru a-si demonstra solidaritatea.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.