Analistii financiari considera ca termenul de 2015, vehiculat de guvernele anterioare, este mult prea optimist.
“Adoptarea euro se va face de catre Romania pe baza unei decizii oficiale in care autoritatile statului, Guvern, Banca Nationala, Parlament, presedinte, in primul rand, se vor aduna si vor vedea care este situatia tarii si ce este prin zona euro, ce este prin Europa si in plan international si in primul rand unde ne aflam", a spus Georgescu, potrivit ziare.com.
De asemenea, el a indicat faptul ca intrarea unei tari nepregatite in "clubul select" al zonei euro nu este indicata, dand exemplu Grecia si Portugalia, care au adoptat prea devreme moneda unica europeana, fapt ce le-a daunat grav.
"Este foarte bine ca a facut aceasta declaratie, avand in vedere ca 2015 este o tinta foarte improbabila, guvernele anterioare au anuntat-o intr-un mod propagandist si electoral, insa, in acest moment, nu avem nicio dovada ca este o data certa", a spus analistul Mircea Cosea facand referire la declaratia ministrului.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro