Business 13 Mai 2009 18:57
Asociatia Internationala a Asiguratorilor de Depozite (IADI International Association of Deposit Insurers) sarbatoreste in perioada 11-15 mai 2009 Cea de-a patra saptamana internationala a garantarii depozitelor cu tema Imbunatatirea eficacitatii schemelor de garantare a depozitelor, a anuntat asociatia.
IADI este o organizatie internationala non-profit cu sediul la Basel, care a fost infiintata in anul 2002, cu misiunea de a contribui la imbunatatirea eficacitatii schemelor de garantare a depozitelor prin promovarea de orientari in domeniu, precum si a cooperarii internationale atat intre schemele de garantare a depozitelor cat si cu alte institutii implicate.

In luna martie 2009, IADI si Comitetul Basel privind Supravegherea Bancara au elaborat un document cuprinzand principiile fundamentale pentru asigurarea unor sisteme eficiente de garantare a depozitelor.

Documentul se afla in proces de consultare publica, programat a se finaliza la sfarsitul acestei saptamani.

In prezent, IADI are 52 de membri, 6 asociati, 5 observatori si 12 parteneri.

Fondul de Garantare a Depozitelor in Sistemul Bancar este membru al IADI din anul 2005 si este singura schema de garantare a depozitelor oficial recunoscuta in Romania.

Totodata, fondul garanteaza toate sumele depuse in orice tip de cont bancar (cont curent, cont de economii, cont comun, depozit etc) inclusiv dobanda aferenta, in limita a 50.000 euro, pentru deponentii garantati persoane fizice si a 20.000 euro pentru deponentii garantati persoane juridice.

Potrivit noilor prevederi ale directivei comunitare privind schemele de garantare a depozitelor, care a fost modificata in luna martie 2009, si plafonul de garantare pentru deponentii garantati persoane juridice va creste la 50.000 euro, termenul de implementare in legislatia nationala fiind 30 iunie 2009.

Pe langa aceasta masura, legea de functionare a Fondului va fi modificata corespunzator pentru a transpune si alte prevederi ale directivei mentionate:

  • Fondul garanteaza depozitele detinute de rezidenti si nerezidenti, constituite atat in moneda nationala cat si in valute convertibile (euro, dolar, lira sterlina, franc elvetian), care sunt cotate de BNR.
  • Fondul garanteaza rambursarea depozitelor constituite la banci de catre toate persoanele fizice, precum si pe cele ale persoanelor juridice ori entitatilor fara personalitate juridica, in conditiile legii.
  • Toate institutiile de credit autorizate de Banca Nationala a Romaniei fac parte din schema de garantare si sunt membre ale Fondului de garantare a depozitelor din sistemul bancar din Romania. In prezent, Fondul are 32 de institutii de credit participante, persoane juridice romane.
  • In cazul ipotetic al indisponibilizarii depozitelor la o institutie participanta, plata compensatiilor se face prin banci desemnate. In conformitate cu noile prevederi ale directivei in materie de garantarea depozitelor, termenul de plata a compensatiilor urmeaza sa fie redus de la 3 luni, cat este prevazut actualmente in legislatie, la 20 de zile lucratoare de la data indisponibilizarii depozitelor.
  • In scopul indeplinirii responsabilitatii sale fata de deponenti, Fondul urmareste permanent atingerea unui nivel adecvat al resurselor pe care le gestioneaza in conditii de minimizare a riscurilor si de asigurare a lichiditatii plasamentelor astfel incat sa poata interveni in orice moment pentru despagubirea deponentilor in cel mai scurt timp cu putinta.

La 31 martie 2009, numarul titularilor de depozite garantate de Fond se ridica la 17.222.643 persoane, din care 16.339.990 persoane fizice si 882.653 persoane juridice. Din numarul total al deponentilor garantati persoane fizice 99,8% aveau depozite mai mici sau egale cu plafonul de garantare, in timp ce aceasta pondere era de 95,2% in cazul persoanelor juridice.


Despre autor:


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.