Taxa hoteliera de 3% din veniturile provenite din cazare a fost eliminata pentru acest an de Primaria Capitalei, care a renuntat astfel la incasari estimate la peste 2 milioane de euro pentru intregul an, dar i-a determinat pe hotelieri sa reduca tarifele cu 3%.

Decizia a fost transmisa turoperatorilor si Federatiei Patronatelor din Turismul Romanesc, la sfarsitul lunii ianuarie, de catre Directia Generala de Dezvoltare si Investitii a Primariei Municipiului Bucuresti, relateaza MEDIAFAX.

"In cadrul sedintei Consiliului General al Municipiului Bucuresti din 31 mai 2010 a fost supus spre dezbatere proiectul de hotarare privind taxele si impozitele locale aplicabile pe raza Municipiului Bucuresti in 2011. La sfarsitul discutiilor, proiectul de hotarare a fost supus la vot in intregime si nu a intrunit numarul necesar de voturi pentru a fi adoptat"
, se arata in adresa primariei.

  • Cat a incasat municipalitatea din taxa de cazare?

"Taxa se aplica doar la incasarile din cazare, nu si la cele din restaurante si din inchirierea de sali pentru evenimente", a aratat Mihai Rajnita, secretarul general al Federatiei Industriei Hoteliere din Romania.

Conform unor estimari ale companiei de consultanta Fivestar Hospitality, industria hoteliera din Bucuresti a avut anul trecut afaceri de 90-100 milioane de euro. Incasarile din servicii de cazare s-au situat de in intervalul 70 - 80 de milioane de euro. Aceste date releva faptul ca municipalitatea a incasat anul trecut din taxa de cazare peste 2 milioane de euro.

"Nu stiu cum cheltuia primaria banii incasati din aceasta taxa dar, in mod normal, acestia ar fi trebuit investiti in promovarea turistica"
, a precizat Mihai Acatrinei, directorul general al hotelului Ramada-Majestic din Bucuresti.

Taxa hoteliera este stabilita de consiliile locale si este cuprinsa intre 0,5% si 5% din incasarile provenite din cazare.
Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului intentioneaza sa stabileasca o taxa hoteliera unica la nivel national, care sa reprezinte 2% din valoarea neta a unei nopti de cazare.

Citeste si:
O româncă face carieră în Turcia. Povestea ei
O româncă face carieră...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.