Comisia Europeana (CE) anticipeaza ca rata somajului din Romania va creste semnificativ in acest an, pana la 9% insa se va reduce usor in 2010, pana la 8,7%. In ceea ce priveste deficitul bugetar, Comisia si-a imbunatati estimarea pana la 5,5% din PIB, in timp ce cresterea economica va fi de 0,5%, dupa contractia de 8% asteptata in 2009.
Somaj in crestere pentru 2009 si o usoara imbunatatire in 2010

CE anticipeaza ca rata somajului din Romania va creste semnificativ in acest an, pana la 9%, de la 5,8% in 2008, urmata de o reducere usoara in 2010, pana la 8,7%, potrivit prognozei de toamna publicate marti.

In prognoza de primavara, CE se astepta ca rata somajului sa creasca doar pana la 8% in 2009 si sa scada usor la 7,7% in 2010. Datele CE sunt dupa metodologia Biroului International al Muncii (BIM).

Comisia Nationala de Prognoza (CNP) estimeaza pentru acest an o rata a somajului de 7,6%, care ar urma sa scada pana la 6,2% in 2010, dupa standardele romanesti (cifre inregistrate de ANOFM).

Dupa criteriile BIM, CNP anticipeaza o rata a somajului de 8,4% in 2009 si de 7,7% in 2010.


Crestere economica modesta pentru 2010

Daca in prognoza de primavara, CE anticipa o restrangere a economiei cu 4% in 2009, urmata de stagnare in 2010, in prognoza data publicitatii marti, Comisia estimeaza ca in acest an economia Romaniei se va contracta cu 8%, pentru a reveni pe crestere (0,5%) in 2010.

In 2011, economia Romaniei ar urma sa avanseze cu 2,6%, potrivit prognozei CE, informeaza NewsIn.

Comisia Nationala de Prognoza (CNP) se asteapta ca in acest an produsul intern brut (PIB) sa se restranga cu 7,7%, urmand ca in 2010 Romania sa inregistreze o crestere economica de 0,5%.


Deficit mai mic in 2009 si in 2010

Comisia estimeaza ca deficitul extern al Romaniei se va ajusta la 5,5% din PIB atat in 2009, cat si in 2010, evolutia contului de capital si a contului financiar fiind peste asteptari in prima jumatate a acestui an. Astfel, CE si-a modificat estimarile fata de cele din prognoza de primavara, cand sustinea ca deficitul de cont curent al Romaniei va suferi o corectie pana la 7,4% din produsul intern brut (PIB) in acest an, de la 12,3% in 2008. Pentru 2010 Bruxelles-ul anticipa un deficit al balantei de plati de 6,1% din PIB.

Pentru 2011, Bruxelles-ul anticipeaza un deficit de cont curent de 5,7% din PIB.

"Ajustarea balantei de plati este in curs. Actualul deficit de cont curent a scazut cu aproape trei sferturi in prima jumatate a acestui an comparativ cu perioada similara din 2008. Acest fapt reflecta o contractie mai accentuata a importurilor, coroborata cu prabusirea cererii interne, care a compensat declinul exporturilor", subliniaza CE.

Potrivit estimarii Fondului Monetar International (FMI), deficitul extern va inregistra o corectie la 5,5% din PIB in 2009, iar in 2010 se va situa la 5,6% din produsul intern brut (PIB).


Comisia Nationala de Prognoza (CNP) estimeaza ca deficitul de cont curent al Romaniei se va comprima mai puternic in 2009, pana la 4,6% din PIB, urmand sa creasca usor in 2010, la 4,8% din PIB, si sa revina ulterior la 4,7% in 2011.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.