Un studiu realizat de o companie de cercetare focalizata indeosebi asupra tarilor in curs de dezvoltare plaseaza Romania la jumatatea clasamentului prosperitatii populatiei.
Astfel, tara noastra ocupa locul 48 din 104 state incluse in lista. Conform analistlor agentiei de cercetare Legatum, indicele prezentat este diferit de studiile similare asupra prosperitatii realizate de agentii sau institutii internationale, cercetarea lor concentrandu-se asupra factorilor care duc la cresterea economica si fericirea populatiei pe termen lung, scrie BankNews.

Pentru realizarea indicelui au fost analizati factori precum fundamentele economice, antreprenoriatul si inovatia, institutiile democratice, educatia, sistemul sanitar, siguranta si securitatea, libertatea personala si capitalul social din fiecare tara.
  • Locul 3: Suedia. Suedia sta cel mai bine la antreprenoriat si inovatie (locul 3) si la capitalul social din tara nordica (locul 3). In analiza institutului londonez Legatum Institute, prosperitatea include, atat bunastarea materiala cat si factorii care contribuie la calitatea vietii. Economia Suediei s-a comprimat cu 6,3% in al doilea trimestru din 2009, dupa ce si in primele trei luni din acest an a inregistrat o scadere tot de 6,3% fata de perioada similara din 2008, pe fondul unei reduceri importante a cererii pentru bunurile de export.
  • Locul 2: Elvetia. Tara Cantoanelor ocupa locul doi in clasamentul celor mai prospere tari, fiind tot pe pozitia secunda in functie de fundamentele economice. Ca metodologie de realizare a indicelui au fost luati in considerare mai multi factori: fundamentele economice, antreprenoriatul si inovatia, institutiile democratice, educatia, sistemul sanatatii, siguranta si securitatea, guvernanta, libertatea personala si capitalul social din fiecare tara.
  • Locul 1: Finlanda. Tara celor o mie de lacuri ocupa primul loc clasamentul prosperitatii, nu doar in probleme monetare, cat si in privinta nivelului de dezvoltare atins de democratie. In 2008, Finlanda ocupa locul trei in topul intocmit de Legatum Institute. Totusi, Finlanda a inregistrat o scadere anuala a economiei de 9,4% la sfarsitul celui de-al doilea trimestru, inregistrand cea mai importanta contractie dintre toate tarile apartinand zonei euro.

Mai multe detalii despre acest top gasiti in Wall-Street.


Despre autor:


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.