De asemenea, statistica radierilor voluntare, realizata de Oficiul National al Registrului Comertului, in perioada aprilie 2009, arata o crestere a acestora de 279,7%, comparativ cu aceesi perioada a anului trecut, de al 811 la 2.269.
Potrivit datelor ONRC, la sfarsitul lunii aprilie, in Romania activau 1.117.251 de comercianti, din care 324.734 erau persoane fizice, iar 792.517 erau persoane juridice.
Conform Wall-Street, Camera de Comert Americana in Romania (AmCham) a solicitat ieri (n.r. 06 mai 2009) modificarea codului fiscal prin introducerea in legislatiei a unui an fiscal, altul decat cel calendaristic, si posibilitatea agentilor economici de a beneficia de rambursarea taxelor si impozitelor in termen legal, a spus Ionut Simion.
Camera de Comert Americana in Romania lucreaza in prezent la punerea la punct a unui set complex de masuri privind toate titlurile din codul fiscal, in sensul imbunatatirii amendarii si modernizarii prevederilor existente, astfel incat codul fiscal sa fie un element util, atat pentru autoritati, cat si pentru agentii economici, a declarat partenerul in departamentul de taxe al companiei PriceWaterHouse Coopers si membru in cadrul consiliului director al AmCham, Ionut Simion.
Peste 600 de patroni brasoveni au decis, in luna aprilie, sa-si "inghete" activitatea firmelor pe care le conduc, de teama impozitului forfetar. Insa cele mai multe suspendari de firme ale lunii aprilie 2009, s-au inregistrat in Bucuresti (3.152), cu peste 400% mai multe decat in aceiasi perioada a lui 2008, conform ONRC.
Judetele cu cele mai multe suspendari de firme in aprilie 2009.
Nr. Crt. | Judetul | 01 - 30 aprilie 2008 | 01-30 aprilie 2009 |
1 | Bucuresti | 129 | 3152 |
2 | Brasov | 52 | 958 |
3 | Galati | 44 | 701 |
4 | Cluj | 21 | 698 |
5 | Constanta | 42 | 697 |
6 | Sibiu | 30 | 595 |
7 | Timis | 40 | 571 |
8 | Bihor | 30 | 512 |
9 | Arad | 62 | 505 |
Cele mai multe suspendari de firme au fost realizate, in aprilie 2009, in domenii precum: comertul cu ridicata si cu amanuntul, repararea autovehiculelor, motocicletelor si a bunurilor personale si de uz gospodaresc - 1.198 si tranzactii imobiliare, inchirieri si activitati de servicii prestate in principal intreprinderilor - 782, dupa codul CAEN reviziuit 1. In timp ce dupa codul CAEN revizuit 2, luna trecuta au fost suspendate 3.710 ce activau in comertul cu ridicata si cu amanuntul, repararea autovehiculelor si motocicletelor; 1.388 de firme cu domeniu de activitate in activitati profesionale, stiintifice si tehnice si 1.065 de firme din constructii.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Se vor scumpi produsele Sabon din cauza războiului din Fâșia Gaza? Răspunsul...
Sursa: retail.ro
-
Construind poduri, nu ziduri: Ghid pentru a dezvolta relații sănătoase
Sursa: garbo.ro
-
#GreenEnergy4Everyone – Claudiu Butacu: informarea, soluția pentru prosumatori
Sursa: green.start-up.ro
-
Digital Banking Scorecard: Digitalizarea versus nevoile clienților
Sursa: futurebanking.ro
-
Atplay, locul care arată că poți să educi copiii prin tehnologie și jocuri
Sursa: start-up.ro
-
Horoscopul Dragostei Aprilie 2024: Explorăm toate cotloanele sufletului și ne...
Sursa: kudika.ro
-
Punct de cotitură în economia mondială: Ultima mare bancă centrală care...
Sursa: wall-street.ro