Piata de transport aerian low-cost va ajunge la 300 de milioane euro in 2009. Companii de transport aerian low-cost care opereaza pe piata locala vad cresteri ale afacerilor de 10-20% in 2009. Primele doua companii din piata vor angaja 250 de specialisti in 2009.

Companiile de transport aerian low-cost care activeaza pe o piata estimata la 260 de milioane euro vizeaza cresterea numarului de angajati in anul 2009.

Intr-o perioada in care foarte multe companii au anuntat restrangerea activitatii, principalele companii de transport aerian low-cost care opereaza pe piata locala vad cresteri ale afacerilor de 10-20% in 2009, in pofida crizei financiare. Cu toate acestea, industria aviatica se afla sub presiune, ca urmare a crizei financiare si a fluctuatiei pretului combustibilului. Companiile low-cost mizeaza insa in acest an pe castigarea unui plus de clienti din categoria business, care isi reduc bugetele pentru calatorii ca urmare a crizei financiare, multi dintre ei optand pentru cursele low-cost, in detrimentul companiilor aeriene de linie.

"Pentru anul 2009 nu vizam restrangerea activitatii, ci din contra. In prezent, in cadrul companiei sunt 660 de persoane angajate, iar pana la sfarsitul anului 2009 estimam ca numarul angajatilor va ajunge la 800. De asemenea, in privinta salariilor nu vor exista scaderi. Comparativ cu anul 2008, aproximam o crestere intre 5% si 10%", ne-a declarat Florentina Ivan, directorul de marketing al companiei Blue Air. Aceasta spune ca estimarile initiale ale companiei indica o cifra de afaceri de 120 de milioane euro, din care 12% reprezinta venitul inregistrat din inchirierea navelor in regim charter.

Reprezentantii Blue Air estimeaza ca in anul 2008 piata de transport aerian low-cost s-a ridicat la aproape 260 de milioane euro. "Estimam ca anul acesta va creste cu 12%, apropiindu-se de 300 de milioane euro", sustine Ivan.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.