Daca in urma cu cateva luni specialistii de pe piata de training ar fi putut face cateva predictii linistitoare in ceea ce priveste evolutia pietei in anul 2009, acum, in plina criza financiara, oamenii de training pot face previziuni clare numai pe termen scurt.

Desi trainingul reprezinta o activitate importanta pentru mentinerea unui echilibru in cultura organizationala a unei companii, din cauza efectelor greu de evaluat pe termen scurt, acesta este printre primele bugete taiate in vremuri de instabilitate financiara.

In acest moment, pe piata de training criza este resimtita destul de accentuat – unele companii mici au pierdut clienti, companiile mai mari negociand proiecte individuale desfasurate pe termen mai scurt.

Pentru 2009 nici macar companii de talie mare nu si-au propus un target de profit asemanator cu 2008.
Cifra de afaceri a AchieveGlobal este de 1, 8 milioane de euro, dintre care 300 000 de euro este profit. Pentru anul care vine compania nu si-a propus o crestere spectaculoasa ci mai degraba o consolidare a achizitiilor.

“Pentru 2009 nu ne-am bugetat si asumat nici o crestere. Pentru noi si actionarul nostru este rezonabil daca pastram acelasi nivel. Noi nu am avut ca model de business cresterea exponentiala. Nu am accesat o piata extrem de extinsa. Trebuie sa ai un portofoliu de produse diversficat, sa deservesti clientul pentru mai mult timp. Dar nu ne-am propus sa schimbam portofoliul de produse. Daca vom cheltui mai putini bani pentru mai putini angajati , am hotarat sa facem acelasi nivel de profitabilitate.”, a declarat Diana Rosetka, Business Unit Manager pentru AchieveGlobal


Despre autor:

Wall-Street

Citeste articolul integral in Wall-Street

Sursa: Wall-Street


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.