Business30 Octombrie 201210:07

Lectura de un minut

Dacia a primit peste 1.000 de precomenzi in Marea Britanie pentru modelul Duster, cu trei luni inainte de lansarea oficiala a vanzarilor in aceasta tara, potrivit site-ului publicatiei britanice AutoExpress.

Potrivit MEDIAFAX, britanicii au putut sa faca precomenzi pentru modelul Duster de la sfarsitul lunii iunie, iar primele livrari vor avea loc in ianuarie 2013.

Primul model Dacia pe piata britanica va fi disponibil in trei variante de echipare: Access, Ambiance si Laureate, cu posibilitatea de a alege intre motorizari de 1,6 litri pe benzina si de 1,5 litri pe motorina. Doar varianta entry-level Access va dispune de motor pe benzina, a notat AutoExpress in iunie.

O sesime din aceste precomenzi au fost pentru versiunea de baza Duster Access, al carei pret porneste de la 8.995 de lire sterline. Duster Access are jante din otel de 16 inci, servodirectie, geamuri electrice la usile din fata si inchidere centralizata.

Totusi, peste doua treimi dintre cumparatori au selectat cel putin un element de pe lista de optionale, iar peste jumatate din totalul precomenzilor au fost pentru versiunea Duster Laureate, al carei pret porneste de la 12.995 lire sterline.

Citeste si:
Noua generatie Skoda Fabia va aparea la inceputul anului 2021
Noua generatie Skoda Fabia va...

Numarul mare al precomenzilor, care necesita un depozit nerambursabil de 100 de dolari, este impresionant avand in vedere ca in prezent in Marea Britanie nu sunt disponibile pentru testare vehicule Duster cu volanul pe dreapta, se arata in articol.

Succesul Duster este probabil sa fie stimulat si de sosirea in Marea Britanie, in ianuarie, a modelului Sandero, cu un pret de pornire de numai 5.995 de lire sterline.



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.