La Bucuresti, ca si la Washington, unde a participat recent la reuniunea de primavara a Fondului Monetar International, ministrul finantelor publice, Ionut Popescu, a incercat sa acrediteze ideea ca efectele aplicarii cotei unice de impozitare au inceput deja sa apara si ca acestea sunt pozitive. "In urma aplicarii cotei unice de impozitare a crescut numarul de salariati platitori de impozite cu 100.000 in primele doua luni, fata de o majorare de numai 42.000 de salariati in aceeasi perioada a anului 2004" - a declarat Ionut Popescu.

Daca pe plan intern reactiile lipsesc deocamdata, inclusiv din partea partidelor de opozitie, reprezentantii Fondului Monetar International, aflati in ultimele patru zile intr-o vizita "de informare" la Bucuresti, s-au aratat cat se poate de sceptici cu privire la declaratiile ministrului roman. "Efectul introducerii cotei unice asupra bugetului este inca dificil de evaluat si ar mai putea dura cateva saptamani sau chiar cateva luni pana la stabilirea unui nivel de deficit bugetar" a afirmat, la Bucuresti, Jeroen Kremers, director executiv al constituentei FMI, din care face parte si Romania. Oficialul FMI a atras atentia ca "introducerea cotei unice nu este o inovatie, dar in tari precum Romania, Rusia sau Ucraina este dificil de spus ce se va intampla dupa aplicarea acestei masuri".

Efectul introducerii cotei unice asupra bugetului este inca dificil de evaluat si ar mai putea dura cateva saptamani sau chiar luni pana la stabilirea unui nivel de deficit bugetar, a declarat, vineri, la Bucuresti, Jeroen Kremers, director executiv al constituentei FMI din care face parte Romania.

"Introducerea cotei unice nu este o inovatie, dar in tari precum Romania, Rusia sau Ucraina este dificil de spus ce se va intampla", a spus Kremers, citat de Mediafax.

Desi a aratat ca delegatia de directori executivi ai Fondului Monetar International (FMI) prezenti in Romania nu participa la negocierile privind acordul cu Romania, Kremers a spus ca autoritatile romane, respectiv presedintele tarii, primul-ministru si ministrul finantelor, si-au aratat dorinta de a finaliza acordul cu Fondul. "Romania are reputatia de a nu incheia acordurile cu FMI. Ultimul acord a fost de fapt primul finalizat", a mai spus directorul FMI. El a adaugat ca apreciaza intentia autoritatilor de a finaliza acordul, insa acest lucru depinde de actiunile Romaniei.

Atentie la deficite!

In ceea ce priveste analiza impactului cotei unice, Kremers a tinut sa explice ca aceasta reprezinta o reforma importanta, in contextul in care chiar economia romaneasca este in schimbare. In opinia sa, Romania trebuie sa manifeste in continuare prudenta in ceea ce priveste deficitele pentru a asigura o crestere economica pe termen lung, conditie pentru crearea de noi locuri de munca. Pe de alta parte, oficialul institutiei financiare internationale a aratat ca tranzitia inca nu s-a terminat, chiar daca Romania a facut progrese, in principal in domeniul macroeconomic. El a spus ca Romania trebuie sa treaca de la o politica de reducere a ineficientei la una de crestere a competitivitatii, mai ales ca va intra in curand in Uniunea Europeana. Kremers a adaugat ca un punct important ramane continuarea eforturilor de lupta impotriva coruptiei, care trebuie sustinute pe termen lung.

Un expert de la Washington va acorda asistenta la rectificarea bugetara

O delegatie romana condusa de ministrul finantelor publice, Ionut Popescu, a participat, in perioada 14-20 aprilie, la Reuniunea de primavara a FMI si a Bancii Mondiale de la Washington. Popescu a declarat, vineri, intr-un comunicat, ca discutiile cu reprezentantii FMI au decurs favorabil revizuirii memorandumului suplimentar. In perioada urmatoare, un expert al FMI va sosi la Bucuresti pentru a colabora cu expertii romani la definitivarea rectificarii bugetare, urmand ca misiunea de negociatori sa vina in luna iunie.

Nivelul avansat al deficitului este de 0,7% din PIB, mai mic decat cel de anul trecut, de 1,2%, dar peste cel solicitat anterior de FMI, de 0,5%.

Potrivit Ministerului Finantelor, in urma aplicarii cotei unice de impozitare a crescut numarul de salariati platitori de impozite cu 100.000 in primele doua luni, fata de o majorare de numai 42.000 de salariati in aceeasi perioada a anului 2004".

In realitate, este greu de facut insa o legatura directa intre aceasta crestere si introducerea cotei unice de impozitare.


Despre autor:

Sursa: Curentul.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.