Business 19 Mai 2008 03:48
CFR Calatori va fi obligata sa-si asigure pasagerii. Masura va intra in vigoare peste un an si jumatate. Accidentul de la Valea Calugareasca a pus autoritatile la treaba

Cei care calatoresc cu trenul, victime ale accidentelor feroviare, sau familiile acestora, in cazul decesului primilor, vor primi despagubiri din 3 decembrie 2009 dupa intrarea in vigoare a Regulamentului nr. 1371/2007 al Parlamentului European. Acesta se refera la „drepturile si obligatiile pasagerilor pe calea ferata“. Regulamentul a fost adoptat la finele anului trecut, dar intra in vigoare la doi ani de la adoptarea sa.

Adoptarea acestui act va obliga societatea CFR Calatori sa ofere o asigurare pasagerilor. „Conducerile cailor ferate trebuie sa fie obligate sa asigure, sau sa aiba aranjamente similare, pentru daunele calatorilor, in eventualitatea unui accident“, arata documentul.

Pentru a indeplini cerintele, societatea CFR Calatori va trebui ca anul viitor sa-si aleaga un asigurator.
„Asigurarea ar putea fi facuta de o societate specializata care sa fie in cadrul CFR Calatori, dar care la randul ei va trebui sa se reasigure, sau de o societate de asigurari care va fi aleasa printr-o licitatie“, spune Alexandru Noaptes, director general al CFR Calatori. Deocamdata, victimele unui accident feroviar nu pot primi alte sume decat cele necesare acoperirii efective a daunei create, respectiv cheltuielile de inmormantare, in caz de deces, sau cele de spitalizare, in caz de ranire. Toate trebuie insa dovedite cu acte.

„Fiind o societate subventionata de la buget nu putem da sume mai mari decat cele care figureaza in acte prezentate“, spune seful CFR Calatori.

Comisia Europeana a stabilit deocamdata doar un un nivel minim al despagubirilor in caz de deces, care este de 21.000 de euro. Pana in decembrie 2009 urmeaza sa fie stabilite si nivelurile celorlalte asigurari. Persoanele care au suferit prejudicii grave, deces sau ranire, vor primi in avans de 15 zile o parte a sumelor cuvenite. Regulamentul prevede despagubiri si pentru bagajele pasagerilor si, deoarece se doreste ameliorarea serviciilor pe calea ferata in vederea cresterii cotei acestui tip de transport, si in caz de intarziere a trenurilor.

In acest ultim caz, pasagerii vor fi indreptatiti la servicii comparabile cu cele pentru transportul aerian, precum despagubiri banesti de 25% din pretul biletului, daca intarzierea este cuprinsa intre o ora si doua, si de 50% peste doua ore. Caile ferate vor fi obligate sa anunte toate aceste informatii pasagerilor, inclusiv, inainte de plecare, posibilitatea ca trenul sa intarzie. In acest caz, pasagerii vor putea cere rambursarea biletului, daca renunta la calatorie.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.