Business 6 Mai 2008 01:09
Prima zi de tranzactionare la BVB a drepturilor de alocare Teraplast nu a adus o evolutie pozitiva, desi tendinta generala a pietei a fost de apreciere. Drepturile au inchis la cotatia de 0,99 lei,sub pretul din oferta de listare, pe o lichiditate modesta, de 268.967 lei. Brokerii chestionati de Wall-Street spun ca majoritatea investitorilor care au subscris in IPO au cumparat aceste actiuni cu perpective de termen mediu si lung, nefiind prea multi dornici sa vanda.

“Cred ca investitorii care au cumparat Teraplast in oferta s-au gandit sa pastreze actiunile pe termen lung si de aceea nu s-a observat o lichiditate foarte mare, pentru ca nimeni nu se gandeste sa vanda”, ne-a declarat Adrian Ceuca, director adjunct la Broker Cluj.

Evolutia din sedinta de astazi era asteptata de specialisti. “Aceasta evolutie a drepturilor de alocare Teraplast era oarecum asteptata. Subscrierea in oferta de listare nu a fost foarte mare, desi se poate spune ca a intrunit conditiile de succes. De aceea, era de asteptat sa nu se observa vreo dorinta prea mare a cuiva sa cumpere”, ne-a explicat Mihai Chisu, broker la IFB Finwest.

Premisele de crestere pentru Teraplst se refera atat la evolutia generala a pietei, dar si la rezultatele si investitiile pe care emitentul le va realiza. “Ca sa se faca mai multe tranzactii si ca pretul sa creasca, ar trebui ca aceasta companie sa vina cu rezultate financiare bune la 6 sau la 12 luni”, ne-a mai spus Ceuca.

In opinia acestuia, daca se vor indeplini investitiile si rezultatele pe care le asteapta managementul companiei, cu singuranta, vom vedea si cresteri ale acestui emitent.

Potrivit reprezentantilor Teraplast, banii obtinuti in urma ofertei publice initiale (IPO) vor fi folositi pentru relocare si cresterea capacitatii de productiei. Producatorul de PVC si-a propus sa deruleze investitii de 66 milioane euro in urmatorii sase ani pentru cresterea capacitatii de productie la toata gama de produse.

Cele mai mari investitii sunt planificate pentru anul 2008, cand au fost alocate circa 40% din sumele necesare pentru finantarea acestora, urmand ca pana in 2013 volumul investitiilor sa scada treptat, a precizat directorul companiei. Compania este in prezent intr-un plin proces de mutare a tuturor facilitatilor sale de productie intr-un singur amplasament, in afara orasului Bistrita, care se va incheia la sfarsitul anului 2008. Noul amplasament al parcului industrial se intinde pe circa 20 de hectare in localitatea Saratel, la circa zece kilometri de Bistrita.

“Sunt convins ca daca piata va creste si daca societatea va arata o expunere mai ampla si va explica mai in detaliu ce va face cu acele terenuri, cu relocarea si daca vor face investitiile promise, vom asista la cresteri”, ne-a mai spus brokerul de la IFB Finwest.


Despre autor:

Wall-Street

Citeste articolul integral in Wall-Street

Sursa: Wall-Street


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.