10 Noiembrie 2004 , de A.M.V. in Business
Potrivit ultimului raport al institutiei financiare internationale, de la inceputul anului, economiile Romaniei, Bulgariei si Croatiei au progresat in cel mai rapid ritm din regiune. Chiar daca diferentele s-au mai redus, noile state membre ale UE, si in special Ungaria, raman cele mai avansate la capitolul reforma

Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) a aratat ca noii membri ai UE sunt cei mai avansati, dintre toate statele din fostul bloc sovietic, in ceea ce priveste implementarea reformelor, dar Romania, Bulgaria si Croatia recupereaza decalajul, informeaza Reuters.

BERD, a carei activitate se concentreaza pe Europa de Est si pe fosta Uniune Sovietica, mentioneaza intr-un raport ca un numar de 13 tari din regiune au inregistrat, in 2004, imbunatatiri ale sistemelor de telecomunicatii, energie, transport si furnizare a apei potabile. De la inceputul acestui an, Romania, Bulgaria si Croatia, alaturi de Kirghizstan si Rusia au progresat in cel mai rapid ritm din regiune, dar noii membri ai UE din Europa Centrala sunt cei mai avansati in ceea ce priveste reformele. BERD a aratat ca, desi statele din aceasta regiune au mostenit din perioada comunista retele de infrastructura mai dezvoltate decat cele ale altor state in curs de dezvoltare, nu au reusit sa investeasca suficient in modernizarea lor pentru a le aduce la cerintele unei economii.

Topul intocmit de BERD plaseaza Ungaria pe primul loc in ceea ce priveste implementarea masurilor de reglementare a activitatilor economice, a reformelor tarifelor si a stimularii avansului sectorului privat. Documentul indica, totusi, ca Ungaria a fost depasita de alte state din Centrul Europei in domeniul reformelor fiscale. "In timp ce anumite tari si-au creat autoritati de reglementare independente si functionale, multe altele au esuat", a declarat economistul-sef al BERD, Willem Buiter.

El a adaugat ca progresul reformelor structurale din regiune a fost incetinit de lipsa unor institutii de reglementare eficiente si de prezenta unor grupuri de interese care au cautat sa-si protejeze pozitiile. De asemenea, una dintre principalele bariere in calea progresului este politica de stabilire a tarifelor pentru principalele servicii, care nu permite multor operatori comerciali sa isi recupereze cheltuielile.

Buiter a adaugat ca, pe viitor, investitorii locali vor juca un rol din ce in ce mai important in dezvoltarea sectorului privat, desi participarea lor se va face mai degraba sub forma contractelor de concesiune si administrare decat sub cea a cumpararii de active.

Evenimentul Zilei

Sursa: Evenimentul Zilei



Te-ar putea interesa si:

Vrei sa fii la curent cu cele mai importante stiri?
Urmareste-ne si pe Facebook
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
Facebook Twitter

Aboneaza-te la 9AM sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului BERD: 'Romania recupereaza decalajul'.


Ultima ora din Business pe 9AM