Plata ajutorului de stat ilegal acordat la privatizarea Automobile Craiova, in valoare de 27 milioane de euro, va cadea in sarcina Ford Motor Company, cumparatorul fabricii, si nu a Autoritatii de Valorificare a Activelor Statului, au declarat, ieri, reprezentantii comisiei de privatizare. „Lucrurile sunt simple.

Suma se recupereaza de la companie. Daca Ford va fi proprietar, si a confirmat ca va fi, va trebui sa gaseasca solutii“, a declarat Sebastian Vladescu, presedintele comisiei de privatizare a fabricii craiovene, citat de Mediafax. Grupul Ford va trebui sa achite suma respectiva in termen de patru luni.

Deocamdata nu se cunoaste cum va plati producatorul compensatia stabilita de Comisia Europeana. „Nu stiu ce formula vor adopta, nu i-am întrebat. Pot sa faca majorare de capital, sa împrumute compania, nu conteaza“, a spus Vladescu. Plata ajutorului ilegal nu va afecta pretul tranzactiei incheiate in luna septembrie a anului trecut, prin care Ford a achizitionat 72,4% din actiunile fabricii, la pretul de 57 milioane de euro. Americanii urmeaza sa devina actionari majoritari la Automobile Craiova pana la sfar
situl acestei luni. Intre timp, reprezentantii grupului au inceput deja pregatirile in oras, in asteptarea momentului in care vor produce autoturisme in Banie.

Pe langa propriul audit, conducerea Ford Europa a mai comandat un studiu la Aeroportul din Craiova pentru a masura greutatea maxima pe care o poate suporta pista aerodromului. Asta, pentru ca de la mijlocul lunii martie urmeaza sa fie facute curse cargo zilnice, timp de sase luni, pentru a aduce utilaje ce vor fi asamblate aici.


Despre autor:

Gardianul

Sursa: Gardianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.