Banca centrala estimeaza ca inflatia va depasi si in 2008 tinta de inflatie, prognoza actuala prezentata ieri de guvernatorul Mugur Isarescu, de 5,9% la finalul acestui an, depasind cu 1,1 puncte marja superioara a intervalului care incadreaza tinta de inflatie.

Noua prognoza a BNR indica o ratare a tintei de inflatie pe 2008 cu 1,1 puncte procentuale, in conditiile in care banca centrala are o tinta de 3,8% plus sau minus 1% (2,8-4,8%).

Ultima prognoza pentru nivelul inflatiei anuale din decembrie 2008, publicata la inceputul lunii noiembrie 2007, a fost de 4,3%.

Guvernatorul a porecizat ca banca centrala estimeaza ca inflatia va avea o "cocoasa" in prima jumatate a acestui an, la peste 8%, pentru ca apoi sa se reintre pe o tendinta dezinflationista in semestrul al doilea, pana la 5,9% la finalul anului.

"Anticipatiile inflationiste s-au inrautatit. Este unul din factorii la care ne-am uitat cu atentie si vrem sa reancoram aceste anticipatii, sa readucem increderea", a aratat Isarescu, potrivit NewsIn.

"Nu trebuie creata nici iluzia ca inflatia poate fi adusa usor pe o traiectorie descendenta. Nu avem o bagheta magica", a adaugat guvernatorul.

Exista, insa, si factori care ar putea impiedica reintrarea pe o traiectorie descendenta a inflatiei.

"Avem riscuri legate de prognoza noastra, primul fiind reprezentat de majorarile salariale peste dinamica productivitatii muncii. Al doilea risc tine de executia bugetara mai laxa, specifica unei perioade electorale. Nerealizarea previziunilor referitoare la dinamica veniturilor bugetare si efectuare unor cheltuieli bugetare neprogramate, redirectionarea unor cheltuieli destinate investitiilor catre cheltuieli curente", a explicat Isarescu.

Al treilea risc tine de posibilitatea unor noi scumpiri ale petrolului, a adaugat guvernatorul BNR.
Factorii care ar ajuta la dezinflatie sunt realizarea unei productii agricole bune si respectarea cat mai apropiata a angajamentelor Guvernului referitoare la cresterile salariale corelate cu avansul productivitatii muncii, reducerea deficitului bugetar si imbunatatirea structurii cheltuielilor bugetare, a mentionat guvernatorul.


Despre autor:

Wall-Street

Citeste articolul integral in Wall-Street

Sursa: Wall-Street


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.