Oficialul BEI este de parere ca Romania are mare nevoie de investitii pe acest sector. „Cred ca vom vedea cel putin o dublare, daca nu chiar o triplare a ponderii finantarilor pentru domeniul energetic in portofoliul general.
Aceasta este o estimare bruta pe care o putem face acum", a spus oficialul BEI, aflat in vizita in Bucuresti. Acesta a afirmat ca vor fi sprijinite indeosebi investitiile in unitati energetice cu un grad inalt de eficienta, precum si cele pe baza de resurse regenerabile.
„In randul tarilor membre UE, Romania se afla intr-o situatie speciala, pentru ca are o nevoie uriasa de investitii, chiar si in domeniul energetic", a declarat vicepresedintele BEI. Acesta a precizat ca in prima jumatate a anului viitor va semna un contract de imprumut cu Hidroelectrica, care ar putea valora intre 100 si 200 milioane de euro.
Potrivit datelor BEI, 51,6% din suma imprumuturilor acordate tarilor membre UE in perioada 2002-2006 au fost indreptate catre sectorul energetic, pe urmatorul loc ca pondere fiind transporturile, cu 28,4%. De la primul contract incheiat in Romania, in 1990, valoarea totala a finantarilor BEI pe diverse domenii a ajuns acum la peste 5 miliarde de euro.
Despre autor:
Sursa: Adevarul
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
She's Next: femeile adună mai ușor oameni. Cum se aplică asta în antreprenoriat?
Sursa: start-up.ro
-
Cora devine Carrefour: până la începutul lunii mai toate hipermarketurile vor...
Sursa: retail.ro
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Creștere de 40% a portofoliului Ecofinance România
Sursa: futurebanking.ro
-
De ce te lasă Dumnezeu să urli de durere?
Sursa: garbo.ro
-
Oana Roman a reacționat după criticile aduse de Selly: Mă amuză foarte tare ...
Sursa: kudika.ro
-
Ce spune un antreprenor cu experiență de două decenii despre clasa politică:...
Sursa: wall-street.ro