La tirgurile imobiliare din luna octombrie s-au scos la vinzare imobile in valoare de peste 3 miliarde de euro

De asemenea, s-au lansat proiecte imobiliare noi. Printre acestea, Domus Stil a inceput vinzarile pentru noul ansamblu rezidential pe care-l va construi in Capitala si care va cuprinde 1.680 de locuinte. Pe de alta parte, grupul imobiliar israelian BSG a anuntat ca va construi 7.000 de locuinte in Capitala si in apropierea acesteia. Terenurile au fost deja achizitionate. In vreme ce in Romania investitiile in imobiliare devin pe zi ce trece mai spectaculoase, in SUA criza pe care o traverseaza aceasta piata se adinceste. Vinzarile de locuinte au scazut cu 19,1% in septembrie fata de aceeasi perioada a anului trecut si cu 8% tot in septembrie, fata de august, anul trecut.
Cartier nou in Constanta

Antreprenorul general Tomis Development investeste 140 de milioane de euro in construirea unui ansamblu rezidential cu 1.250 de apartamente la margi-nea muncipiului Constanta, proiect care va fi finalizat in anul 2011. Proiectul va mai cuprinde 47 de vile. Vor fi puse la dispozitie si 51 de loturi pentru cei care doresc sa contruiasca in regim propriu. In prezent se lucreaza la construirea a 37 de blocuri si 47 de vile care vor fi finalizate cel mai tirziu pina in luna mai 2009. Ansamblul rezidential este situat aproape de doua supermarketuri si de Aeroportul International „Mihail Kogalniceanu“ si va beneficia de scoala, gradinita, terenuri de sport, restaurante, piscina si 1.448 de locuri de parcare subternara si supraterana. Tomis Plus a demarat de asemenea si un proiect impreuna cu Casa Casatoriilor prin care tinerele cupluri isi pot achizitiona o locuinta si se va oferi un discount pentru cei care o contracteaza pina la sfirsitul acestui an.

Cele mai scumpe case

Octombrie a fost luna topurilor. Astfel, conform unui top realizat de revista „Forbes“, Castelul Bran se afla pe pozitia a doua in rindul celor mai scumpe proprietati din lume. Specialistii crediteaza Castelul Bran cu o valoare de piata estimata la 140 de mi-lioane de dolari. Castelul Bran devanseaza proprietati din zone destinate celor de lux si vinate de staruri, cum ar fi Beverly Hills, Palm Beach sau Monaco. Pe primul loc se situeaza o proprietate de 165 de milioane de dolari din Beverly Hills, California. Imediat in urma Branului se claseaza o proprietate din tinutul englez Surrey, evaluata la 138 de milioane de dolari. Pe de alta parte, conform companiei Regatta, cea mai scumpa casa din Bucuresti (foto) scoasa la vinzare costa 6,5 milioane de euro si se afla in zona Gradina Icoanei. Pe locul secund se plaseaza o vila situata in Piata Romana, cu o valoare de piata de 5,5 milioane de euro. Cea mai scumpa locuinta din afara Bucurestiului se afla pe locul al saptelea in acest top. Vila se afla in complexul rezidential Pacea din Snagov.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.