Coca-Cola, gigantul din industria bauturilor racoritoare, lanseaza Coca-Cola Diet Plus, o noua bautura imbogatita cu vitamine, printr-o ampla campanie publicitara creata de VCCP, una dintre cele mai mari agentii de publicitate britanice.

Coca-Cola lanseaza o noua bautura dietetica Aceasta miscare sustine recenta strategie a companiei de a-si imbogati portofoliul cu noi marci pentru a-si intari pozitia pe piata americana si de a se adapta noilor tendinte ale consumatorilor.

Lansarea bauturii dietetice reprezinta un progres major in ceea ce priveste portofoliul britanic al companiei. Este pentru prima data cand gigantul din industria produselor de larg consum a adaugat o serie de beneficii functionale unuia dintre cele mai promovate produse ale sale.

“Introducerea acestui produs este parte a planului nostru din strategia noastra de dezvoltare a ofertei destinate consumatorului. Lansarea vine in contextul feedback-ului primit de la consumatori care au suferit schimbari de stil de viata si de nevoi”, a declarat Cathryn Sleight, director de marketing in cadrul Coca-Cola din Marea Britanie.

Lansarea noului produs vine intr-un moment cand preferintele consumatorilor tind tot mai mult catre bauturi sanatoase, fara zahar si, implicit, fara calorii, cu un aport cofeinizat minimalizat. La sfarsitul anului trecut, compania a experimentat o noua miscare pe pietele emergente cu un ritm de crestere a volumelor de vanzare lent, anuntand ca initiaza un plan de lansare a unor noi produse precum bauturile premium, ceaiul si cafeaua.

In luna august, Coca-Cola a anuntat ca se pregateste sa lanseze pe piata britanica o noua bautura racoritoare necarbogazoasa cu aroma de cafea, destinata adultilor aflati in cautarea unei alternative pe segmentul bauturilor cu un continut ridicat de cofeina.

Decizia oficialilor gigantului din industria FMCG vine ca raspuns la o tot mai acerba competitie cu rivalul sau, PepsiCo, foarte apreciat pentru reducerea dependentei companiei de vanzarile la bauturile carbogazoase prin concentrarea asupra ofertei de gustari, precum Frito-Lay Snacks.

Unii analisti financiari nu s-au declarat incantati de noua strategie a celor de la Coca-Cola Co., afirmand ca miscarea a fost una previzibila si lenta, cu slabe sanse de a se impune ca un producator important pe piata bauturilor necarbogazoase.

Alimentatia corecta din punct de vedere nutritional a devenit forta dominanta care influenteaza volumul de vanzari din supermarket-urile europene. Noile tendinte din domeniul FMCG au determinat impartirea produselor in doua mari categorii: alimentele intrinsec sanatoase, precum cele marca Danone si cele care s-au adaptat cerintelor, ca cele ale gigantului din industria bauturilor racoritoare, Coca-Cola.

In ultimele 12 luni, noile tendinte au avut un impact si mai mare, in conditiile in care mari brand-uri precum Coca-Cola si-au concentrat toare resursele pentru a se conforma cerintelor din partea consumatorilor din ce in ce mai constienti de ceea ce cumpara, valoarea primelor 50 de marci britanice majorandu-se cu 4%, cu 113,5 miliarde de euro mai mult decat anul trecut, conform datelor statistice publicate de TNS Worldpanel, o firma britanica specializata in studiile de piata din domeniul FMCG, citate de publicatia BrandRepublic.


Despre autor:

Wall-Street

Sursa: Wall-Street


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.