Aeroportul Baneasa vrea sa taxeze diferit zborurile low-cost in functie de intervalul orar.

Conducerea Aeroportului International Bucuresti Baneasa (AIBB) intentioneaza sa taxeze suplimentar companiile aeriene low-cost ale caror zboruri vor fi efectuate in orele de virf. Deoarece taxele de aeroport se regasesc distinct in pretul biletelor de avion, consecinta ar putea fi o majorare a preturilor acestora, cel putin pentru zborurile planificate dimineata, intre orele 7.00 si 11.00, si seara. Stefan Mladin, director general AIBB, spune ca masura se practica si in aerogarile din alte tari si ca astfel se va evita aglomeratia pe un aeroport care a ajuns, de altfel, la maximul capacitatii sale.

„Voi propune viitorului Consiliu de Administratie ca aceia care vor sa vina in orele de virf sa plateasca o taxa mai mare“, a declarat pentru Cotidianul Stefan Mladin. Acesta nu a precizat nivelul cu care ar putea creste taxa. Potrivit directorului general AIBB, taxa perceputa liniilor aeriene pe aeroport este mai mica de 20 de euro pe pasager.

Prin majorarea taxei pentru orele de virf, conducerea spera sa solutioneze o problema acuta pentru AIBB, respectiv aglomeratia in crestere pe aeroport, cauzata de o dezvoltare accentuata a zborurilor low-cost in ultimii ani. Traficul pe aeroport se va dubla aproape in acest an, in pofida faptului ca AIBB a fost inchis pe perioada verii pentru lucrari de reparare a pistei. „Estimam ca traficul pe aeroport va depasi anul acesta un milion de pasageri. In primele patru luni, pina la inchiderea pistei am operat 418.000 pasageri, iar tot anul trecut am operat 700.000 de pasageri“, spune Mladin.

Acesta adauga ca aeroportul nu poate procesa mai mult de 500-600 de oameni pe ora, respectiv opt curse la decolare si aterizare, iar majoritatea cererii de transport este dimineata, intre orele 7.00 si 11.00, si seara. „Deoarece pasagerii vin la imbarcare mai devreme, sint situatii in care in cladirea aerogarii, in cite un sfert de ora, se suprapun peste o mie de oameni“, spune Stefan Mladin.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.