Guvernul a aprobat Ordonanta referitoare la cadrul de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele si perioadele de odihna ale conducatorilor auto si utilizarea aparatelor de inregistrare a activitatii acestora (tahografe).

Potrivit actului normativ, Ministerul Transporturilor, prin Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania, va lua masuri ca, la proiectarea si constructia drumurilor noi, precum si la reabilitarea sau modernizarea drumurilor existente, pe care le administreaza, sa se realizeze pe marginea drumurilor respective spatii adecvate care sa poata fi utilizate atat pentru punerea in aplicare a prevederilor privind perioadele de conducere, pauzele si perioadele de odihna ale conducatorilor auto, cat si pentru desfasurarea activitatilor de control al respectarii acestor prevederi. Controlul respectarii prevederilor europene in domeniu, dar si ale acestui act normativ, se va desfasura atat in trafic, cat si la sediile intreprinderilor si ale operatorilor de transport rutier. Controlul in trafic se efectueaza de catre personalul cu atributii de control din cadrul Autoritatii Rutiere Romane - A.R.R. si/sau politistii rutieri. Controlul la sediile intreprinderilor si ale operatorilor de transport rutier se efectueaza de catre personalul cu atributii de control din cadrul Autoritatii Rutiere Romane si/sau personalul cu atributii de control din cadrul Inspectiei Muncii - I.M., Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse.

Atentie la controale

Coordonatorul national al activitatilor de control este Autoritatea Rutiera Romana - A.R.R, care coordoneaza activitatea de control, astfel incat: sa fie verificate anual cel putin 1% din totalul zilelor lucrate in cursul anului de conducatorii auto care fac obiectul prezentei ordonante; Incepand cu 1 ianuarie 2008 vor fi verificate anual cel putin 2% din totalul orelor lucrate in cursul anului de conducatorii auto, iar incepand cu 1 ianuarie 2010 vor fi verificate anual cel putin 3% din totalul zilelor lucrate in cursul anului de conducatorii auto; Sa fie verificate in trafic cel putin 15% din totalul zilelor de lucru ale conducatorilor auto verificate anual si cel putin 25% din numarul acestora sa fie verificate la sediile intreprinderilor de transport rutier; Incepand cu 1 ianuarie 2008, cel putin 30% din totalul zilelor de lucru ale conducatorilor auto verificate anual vor fi verificate in trafic si cel putin 50% din numarul acestora vor fi verificate la sediul intreprinderilor de transport rutier.

Toate institutiile implicate in activitatea de control vor inainta anual Coordonatorului national statistici detaliate cu privire la controalele desfasurate, care sa cuprinda cel putin urmatoarele informatii: In ceea ce priveste controalele in trafic: Tipul de drum pe care a avut loc controlul - autostrada, drum national, sau drum judetean/local - si statul in care este inmatriculat vehiculul, astfel incat sa fie evitata orice fel de discriminare bazata pe nationalitate; Tipul de tahograf instalat pe vehicul.

Noi atributii pentru inspectori

In cursul exercitarii atributiilor, personalul cu atributii de control are dreptul sa patrunda in orice vehicul care face obiectul prezentei ordonante si sa inspecteze orice parte a vehiculului si a tahografului si poate sa verifice, retina si/sau sa copieze orice document sau inregistrare relevanta pentru activitatea de control; are dreptul sa solicite conducatorului auto sau intreprinderii/operatorului de transport rutier sa prezinte de indata vehiculul spre a fi inspectat intr-o locatie dotata corespunzator pentru evaluari tehnice amanuntite, daca exista indicii privind interventii neautorizate asupra tahografului sau indicii privind existenta unor mijloace ilegale de manipulare a tahografului care nu pot fi verificate corespunzator in trafic; are dreptul sa patrunda, in vederea efectuarii controlului si in timpul programului normal de lucru, in orice spatiu in care isi desfasoara activitatea intreprinderea/operatorul de transport rutier unde pot exista informatii relevante pentru activitatea de control al respectarii regulilor privind perioadele de conducere, pauzele si perioadele de odihna ale conducatorului auto.
Nerespectarea regulilor privind perioadele de conducere, pauzele si perioadele de odihna ale conducatorilor auto si utilizarea aparatelor de inregistrare a activitatii acestora (tahografe) se sanctioneaza cu amenda cuprinsa intre 1.000 si 10.000 lei.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.