Leul si Bursa, la brat cu pietele regionale Valoarea schimburilor Bursei de Valori Bucuresti (BVB) a coborat joi cu 43,9% fata de sedinta anterioara, pana la 50,23 milioane lei (16,03 milioane euro), datorita unei atitudini prudente a investitorilor, provocata de scaderea puternica a cotatiilor in sedinta anterioara, sustin brokerii.
In sedinta de miercuri valoarea totala a schimburilor a fost de 89,88 milioane lei (28,8 milioane euro).
"In sedinta de joi s-a continuat corectia inceputa cu o zi inainte, ceea ce i-a determinat pe investitori sa manifeste mai multa prudenta in piata, lucru reflectat de volum scazut al tranzactiilor si de lichiditatea redusa comparativ cu sedinta de miercuri", a explicat, citat de NewsIn, Dragos Rosu, broker la Finans Securities.
Leul scade la brat cu forintul
Euro era cotat la inchiderea sedintei valutare locale de joi la 3,1500 lei, la un nivel cu peste doi bani mai sus decat miercuri seara, ca urmare a cererii mari de valuta venite de la investitorii straini care si-au facut plasamente in monedele tarilor din regiune, sustin dealerii.
"Leul s-a depreciat puternic fata de euro, la fel ca forintul unguresc pentru ca investitorii straini isi repatriaza profiturile", a spus dealerul Bancii Comerciale Carpatica (BCC) Florin Constantinescu, citat de NewsIn.
Cursul afisat joi de Banca Nationala a Romaniei (BNR), de 3,1374 lei/euro, descrie o depreciere a monedei nationale cu 51 lei vechi (0,16%) fata de euro, de la 3,1323 lei/euro, cat era miercuri.
Bancile cotau un euro in apropierea nivelului de 3,13 lei la primele tranzactii valutare de joi, la un nivel mai ridicat decat cel de miercuri seara, iar pana la inchiderea sedintei valutare locale leul s-a depreciat pana la 3,15 lei/euro. Ulterior, leul a continuat sa piarda teren in fata monedei europene pana la 3,1630-3,1680 lei/euro, ca urmare a ordinelor de cumparare de valuta.
Despre autor:
Citeste articolul integral in Wall-Street
Sursa: Wall-Street
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
Italia introduce detenția pe viață pentru femicid
Sursa: kudika.ro