Domnule Mircea Oancea, unde pot investi banii nostri fondurile de pensii private? Vorbesc despre pensiile facultative.
Potrivit legislatiei, un fond de pensii privat va putea investi maximum 50% din bani in actiuni cotate pe bursele europene, inclusiv Romania, maximum 70% in titluri de stat, 20% in titluri monetare si maximum 30% in obligatiuni corporatiste. Depinde de politica fiecarui fond de pensii in parte.
Dat fiind faptul ca fiecare fond va avea propria politica financiara, rezulta ca si riscurile la care ne expunem sint diferite. Vom fi anuntati cu privire la riscul fondurilor?
Fiecare cetatean va sti care este politica financiara a fondului respectiv citind prospectul fondului. Un fond care investeste mai mult pe pietele de capital are automat un risc mai mare decit unul care investeste in titluri de stat. Dar si randamentul poate fi mai mare la primul fond, fata de cel de-al doilea.
Asta asa e. Numai ca romanii citesc mai putin prospectul fondurilor. Eu vreau sa stiu daca fondurile vor fi etichetate de comisia pe care o conduceti.
In primii doi ani, nu. Dar peste doi-trei ani, romanii vor cunoaste ratingul fondului in care investesc. Adica scazut, mediu, respectiv ridicat. Si, in functie de aversiunea la risc, vor lua deciziile pe care le vor dori.
Sa inteleg ca ne putem retrage banii dintr-un fond de pensii?
In primii doi ani, nu. Dar mai apoi, da. Si asta fara penalitati. Vom primi de la fondul la care am contribuit banii dati plus randamentul la banii investiti. Dar, bineinteles, din aceasta suma se vor scadea comisioanele fondului pina la acel moment.
Despre autor:
Sursa: Cotidianul
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Ochelarii pentru nevăzători .lumen, dezvoltați de o echipă din România,...
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop bani 12–18 ianuarie 2026 – Claritate, echilibru și decizii...
Sursa: garbo.ro
-
Replica care l-a enervat pe Trump! Ce i-a transmis George Clooney după ce a...
Sursa: kudika.ro