Dupa ce i-a dat zor cu modificarea Codului Muncii pana la 1 mai, ministrul Muncii, Gheorghe Barbu, a declarat ieri ca, probabil, noul Cod al Muncii nu va fi adoptat in cursul acestui an.
"Termenul fixat in memorandumul cu Fondul Monetar International pe tema Codului Muncii a fost depasit. Este de inteles, nu poti sa modifici peste noapte un act normativ de o asemenea amploare. Este greu sa vii cu o impunere, fara dezbateri. Nu am discutat cu reprezentantii FMI pe aceasta tema, insa sunt convins ca exista intelegere", a declarat ministrul Muncii, marti, intr-o conferinta de presa.
"Cred ca abia in vara vom avea un punct de vedere comun al partenerilor sociali pe tema Codului Muncii. De la o zi la alta apar noi propuneri de modificare, noi controverse. Trebuie sa se ajunga la un numitor comun intre partenerii sociali, abia apoi vom discuta forma prin care va fi adoptat noul Cod al Muncii. Adica prin ordonanta ori prin asumare, insa nu este decizia mea. Nu cred ca actul normativ de modificare a Codului Muncii va ajunge in Parlament mai devreme de toamna acestui an."
Despre autor:
Sursa: Adevarul
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Secretele unui flirt care lasă bărbații fără cuvinte
Sursa: garbo.ro
-
Ce înseamnă boho home decor și cum poate transforma un interior
Sursa: kudika.ro