Organizatorii si expozantii estimeaza ca in urmatoarele trei saptamani se vor realiza cel putin 400 de contracte,
"Proiectele sunt foarte bine repartizate, nu numai pentru zona de nord a Bucurestiului. Cererea foarte mare a fost pentru vile, vizitatorii semnaland oferta scazuta de vile. Pentru ca dezvoltatorii au o marja mai mare de profit la constructia pe verticala, s-au axat mai mult pe terenuri mici si au inceput sa construiasca blocuri. Paradoxul este ca un metru patrat construit intr-un apartament este mai scump decat mp construit intr-o vila", a declarat pentru Wall-Street Vlad Vlasceanu, managing director al Admedia Consulta, compania organizatoare a evenimentului.
La eveniment au fost prezenti 19.000 de vizitatori care au avut acces la 12 proiecte rezidentiale noi pe piata imobiliara autohtona, dintre care 75% din Bucuresti. Dintre proiectele prezente la targ, in peste 80% dintre acestea este prezenta si investitia straina. Cele mai interesante dintre proiectele semnalate au fost vilele din zona montana sau de la mare, dar si un proiect imobiliar de patru vile de lux in Snagov, al Falcon Corporation, facut in colaborare cu creatoarea de moda Venera Arapu, care se va ocupa de amenajarea interioara a vilelor in stil japonez.
Despre autor:
Citeste articolul integral in Wall-Street
Sursa: Wall-Street
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Caloriferele nu se încălzesc uniform? Soluția simplă recomandată de...
Sursa: garbo.ro
-
Ce se întâmplă în creierul tău când faci s*x – dezvăluirile care au încins...
Sursa: kudika.ro